Liderul PNL, surprins de profitul CE Oltenia. „Contrazice toată istoria din ultimii 2-3 ani”

Complexul Energetic Oltenia a anunţat într-un comunicat că pentru primul trimestru al anului 2016 a obţinut un profit net de 144,2 milioane de lei, faţă de o pierdere de circa 20 de milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut. „Această informaţie aduce o speranţă că există posibilitatea ca această companie să fie redresată. De asemenea, contrazice toată istoria din ultimii 2-3 ani”, a spus preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu. Acesta se întreabă cum de a reuşit Ciurel ani la rând să dea cu compania în gard şi dacă a fost vorba doar de incompetenţă: „Complexul Energetic Oltenia a reuşit să-şi achiziţioneze integral toate certificatele de carbon pentru anul 2015, iar ăsta e un lucru foarte bun pentru companie. Mai mult decât atât, a reuşit să le cumpere mai ieftin faţă de anii trecuţi. Dacă au reuşit acest lucru ne fac să credem că până acum a fost vorba de incompetenţă. Dacă exista posibilitatea să le cumpere mai ieftin, nu ne ducem cu gândul decât în două direcţii: fie că Ciurel şi cu cei care conduceau atunci au fost incompetenţi sau aveau alte chestiuni personale pe care le rezolvau astfel. Din informaţiile pe care eu le am, compania ar obţine profit din exploatare”.

Dan Vîlceanu a spus că va rămâne critic la adresa managerului interimar al CE Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică, atunci când va fi cazul: „Eu am avut criticile mele la adresa lui Ciobotărică, iar dacă voiam să câştig politic trebuia să-l critic în continuare, dar atunci când se întâmplă lucruri bune trebuie să fii corect. În continuare susţin că nu trebuia mutat sediul CEO ca să obţinem profit, dar trebuie să recunoaştem meritele fiecărui om care se implică într-o activitate. La momentul acesta, CEO are profit, iar pentru asta nu pot să critic conducerea Complexului Energetic Oltenia. Ba din contră, trebuie felicitată. Din punctul meu de vedere conducerea CEO ar trebui să rămână prudentă”.   

Vizualizări: 4,110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: