Lifturi vechi de peste 40 de ani în Spitalul Judeţean

Lifturile continuă să fie o problemă pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. Ascensoarele au o vechime de peste 40 de ani şi mai tot timpul sunt defecte. În acest moment, din cele 4 lifturi de la Spitalul 700 numai unul este funcţional pentru că două sunt în revizie iar unul a fost închis după ce o asistentă medicală şi-a pierdut viaţa prinsă între uşi. Această situaţie îi nemulţumeşte pe bolnavii care sunt nevoiţi să aştepte şi câte 20 de minute liftul.

În prezent, un singur ascensor este folosit pentru transportul pacienţilor şi a hranei acestora pentru că două sunt defecte şi au intrat în revizie. „Da, într-adevăr lifturile sunt o problemă pentru noi şi pentru spital. Sunt foarte vechi şi mereu se defectează. Le băgăm în revizie şi apoi primim garanţie în continuare pentru ele. De multe ori încercăm să le folosim prin rotaţie ca să nu le uzăm pe toate în acelaşi timp, dar sunt mulţi pacienţi şi cadre medicale care au nevoie de lifturi. Au fost patru lifturi, însă unul este închis definitiv din cauza unui accident nenorocit produs în urmă cu câţiva ani, două au intrat în revizie că s-au stricat şi funcţionează unul singur. Este foarte greu dar asta este situaţia. Ne descurcăm cum  putem”, a declarat Constantin Pălivan, directorul adjunct al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Constantin Pălivan susţine că, în prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă nu-şi poate permite achiziţionarea unor lifturi noi pentru că preţurile acestora sunt foarte ridicate. Un singur lift costă peste 2 miliarde de lei vechi. „La momentul actual de abia avem bani sa plătim furnizorii de servicii medicale, utilităţile şi angajaţii ca să menţinem spitalul fără datorii. Este peste puterea noastră să achiziţionăm lifturi şi nu ne trebuie numai unul ci trei, patru, iar preţul unui ascensor trece de câteva miliarde de lei vechi. În plus de asta se vorbea şi de o extindere a spitalului iar până atunci nu putem face nimic. Dacă am avea bani am face multe, dar în perioada asta încercăm doar să ne menţinem pe linia de plutire fără datorii”. 

Bolnavii sunt nemulţumiţi

Pacienţii sunt cei mai deranjaţi de această situaţie pentru că sunt nevoiţi să aştepte minute întregi pe holurile spitalului liftul. „Asta e România ce să facem. La bănci stăm la cozi, la medicamente la cozi, la cabinete la cozi, ajunserăm şi la lift să stăm la rând. Suntem oameni bolnavi şi nu putem urca pe scări atâtea etaje, sunt oameni cu copii mici care sunt bolnavi că nu vin de drag cu ei la spital şi nu pot urca până la etajul 5. Stau aici de 20 de minute şi îmi spune să mai aştept că acum duce mâncarea la saloane, pe alţii nu-i luă că sunt ţigani. Asta este situaţia şi mai rău e că suntem bolnavi şi ajungem pe aici pe holurile spitalului. Or face economie de curent şi la lifturi, că la medicamente fac”.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: