Locuiesc la oraș, dar au condiții ca la țară

În buletine, stau la oraș. În realitate, pe la porți le trec ulițe de pământ. Sute de oameni care locuiesc în trei sate ce aparțin de orașul Târgu-Cărbunești așteaptă de ani buni să ajungă asfaltul și la ei. Este vorba de satele Curteana, Crețești și Cojani.

Autoritățile din Târgu-Cărbunești promit, și în acest an, că drumurile vor fi asfaltate. Spun că au depus un proiect pentru modernizarea străzilor și vor obține fonduri de la Guvern, a dat asigurări primarul Dănuț Birău.

Până să vină banii pentru aceste sate, primăria caută fonduri să termine ce a început. S-a scumpit asfaltul și calculele au fost date iarăși peste cap. În următoarele luni, primăria trebuie să facă rectificare și să aloce bani în plus pentru o asfaltare începută în satul Pojogeni.

“S-a depus proiectul pentru asfaltarea a 6,5 kilometri în Curteana, Crețești și Cojani, inclusiv drumul până la mânăstire. Proiectul este și aprobat. Mai avem asfaltarea unor ulițe în Pojogeni. În această vară, o să trebuiască să venim cu o suplimentare de fonduri. Noi ne-am gândit la un preț al asfaltului. Lucrurile au luat-o razna între timp. Va trebui să luăm de unde avem economii și să realizăm și aceste ulițe”, a spus primarul din Târgu-Cărbunești, Dănuț Birău, într-o emisiune la Radio Accent.

Vizualizări: 1,748

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: