„Lovitură de teatru” e o expresie care se mai foloseşte doar în fotbal

V-am bă-tu-uuut, v-am bă-tu-u-ut! Cum, nu ştiţi la ce mă refer? La ultima ediţie a festivalului de teatru pentru elevi Constantin Stanciovici Brădişteanu, desigur. O trupă de elevi din Motru a luat locul I şi a câştigat dreptul de a-şi juca piesa la Elvira Godeanu preţ de-o stagiune completă. N-am văzut piesa câştigătoare, dar sâmbătă am fost la Târgu Jiu să văd a doua operă a câştigătorilor, cea cu care intră în concurs anul acesta.

După ce Motru s-a făcut remarcat în presa naţională mai degrabă în sens negativ, mulţumită câtorva fete amatoare de sex, ba chiar de sex filmat, mi se pare o autoironie destul de reuşită să pui în scenă, la un concurs judeţean în care te baţi cu reşedinţa mai civilizată şi mai culturalizată a Gorjului, o piesă intitulată „Târfa cu respect”. Ehei, nici nu visa el Sartre că drama lui din 1946 va fi jucată de elevii de la Colegiul Naţional George Coşbuc Motru tocmai pe scena teatrului din Târgu Jiu. Iar că o să fie jucată bilingv, cu o versiune tradusă din franceză în română şi una din română în engleză, n-ar fi sperat niciodată. Deşi e singura la care o să mă duc, piesa amicilor de la Motru m-a convins că festivalul ăsta e un lucru mişto. Înainte de piesă, directorul Marian Negrescu s-a plâns de absenţa fondurilor pentru astfel de activităţi. Subscriu în totalitate, mai ales când mă uit câţi bani se bagă în curul unei echipe de fotbal locale care, dacă nu era susţinută aprig cu bugete de mii de ori mai mari decât cele alocate culturii, s-ar fi zbătut de mult prin negurile ligilor inferioare.

Dar nu-i nimic. Actorii latră, echipa de fotbal merge. Şi dacă Motrul va bate Târgu Jiul şi anul acesta, cu o piesă despre rasismul din Statele Unite, poate vom asista la o împăcare generală între oamenii de cultură din judeţ şi fotbaliştii de culoare de la Pandurii Târgu Jiu. Mitică ajută!

Vizualizări: 339

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: