Lovitură la final de an pentru Primăria Motru

O firmă din Craiova a blocat conturile Primăriei Motru, având de recuperat bani pentru lucrări executate cu ani în urmă. Primarul Gigel Jianu susține că este vorba de lucrări care nu au fost achitate. „Au fost nemulțumiri în privința calității prestării acestor servicii, au fost procese și de o parte, și de alta. S-a ajuns la întârzieri la plată, între timp s-a schimbat și ordonatorul de credite”, a spus Jianu. Acesta susține că a dispus o anchetă, iar salariații vinovați vor suporta consecințele.

Lucrarea pentru care primăria datorează acum în jur de 426.000 de lei se referă la reparații alei și trotuare. Primarul spune că aceeași firmă a efectuat și lucrările la ștrand, și acestea fiind cu probleme. „Au solicitat penalități de întârziere la plată, din punctul nostru de vedere nu erau întârzieri, ci lucrările nu au fost bine făcute. Primăria a pierdut în instanță și trebuie să plătească”.

Ca urmare a blocării conturilor, Primăria Motru nu a putut face plăți către Direcția Publică din localitate, astfel că cei circa 100 de salariați nu și-au primit salariile. Primarul Gigel Jianu spune că situația va fi remediată în câteva zile. În momentul de față discută de o eșalonare a plății către firma din Craiova. (A.A.)

Vizualizări: 4,129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: