Lui Maxim îi pare rău de Grigoraş

Maxim şi Chiricheş sunt cei mai de succes români care joacă în străinătate. Ambii au plecat de la Pandurii, primul către Stuttgart, iar al doilea către Tottenham via Steaua. Maxim a dovedit în Bundesliga că e un pasator desăvârşit în timp ce Chiricheş e o revelaţie la englezi. În prima zi a noului an fundaşul a pus umărul la victoria echipei sale pe „Old Trafford” contra celor de la Manchester United cu 2-1. Atât Chiricheş cât şi Maxim au fost „şlefuiţi” la Tg-Jiu de către Petre Grigoraş. Mijlocaşul lui Stuttgart şi-a exprimat recent regretul că Grig nu s-a impus ca antrenor la CFR Cluj, fiind schimbat după 3 luni cu Miriuţă. „Dânsul a demonstrat că e un antrenor foarte bun, un antrenor care descoperă jucători foarte buni, care practică un fotbal ofensiv şi plăcut. Îmi pare rău pentru dânsul pentru că îmi doream şi eu să ajungă la o echipă de top din România, care să emită pretenţii la câştigarea campionatului, la câştigarea Cupei, însă din păcate pentru el cred că şi faptul că a luat echipa din mers, cu toate schimbările care au fost acolo, poate nu l-a ajutat”, a spus Maxim.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: