Luni află primul adversar

Pandurii îşi vor afla luni primul adversar din drumul către grupe. Gorjenii sunt capi de serie aşa că nu pot pica împotriva unei super echipe. În cel mai rău caz, Lemnaru şi compania se vor duela cu Lokomotiva Zagreb din Croaţia sau Gliwice din Polonia iar în cel mai bun caz cu Vaduz sau La Valletta. Şeful Condescu va fi prezent la tragerea la sorţi. „Merg la tragerea la sorţi. Fiind cap de serie ne permitem luxul să jucăm cu oricine. Vreau să jucăm primul meci în deplasare. Reţeta financiară contează în funcţie de oamenii care vor să vadă meciul respectiv dar şi de echipa cu care joci. Aş vrea o reţetă mai scăzută şi să jucăm cu o echipă mai uşor de eliminat. În turul 3 o să fie echipa care să atragă”, spune Condescu. Pandurii pot juca la Tg-Jiu meciul din turul 2 preliminar, lucrările de amenajare fiind în toi în acest moment la Stadionul Municipal.

„În momentul acesta avem tot ce trebuie pentru Europa League, dar trebuie să şi confirme jucătorii. Campania nu s-a încheiat, orice post care e deficitar şi găsim un jucător mai bun decât avem, îl luăm. Avem fondurile necesare să facem acele transferuri care trebuie.”               Marin Condescu, preşedinte Pandurii

3 – transferuri au făcut pandurii până acum: Stanca (Steaua), Adrovic (Podogrica) şi Momcilovic (Javor). În plus au revenit la echipă Buleică, Brata, Voinea sau Ciucur

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: