M-am uitat la un film. Food Inc. îi zice. Vi-l recomand. O mare parte dintre lucrurile spuse acolo vă sunt cunoscute, presupunând că nu sunteţi imbecili. Dar nu toate, oricât de informaţi aţi fi. Ca să-l rezum, aproape toată mâncarea e rea. Nu doar grăsimile. Nu doar fast food-ul. Nu doar roşiile de iarnă. Nu doar Coca Cola. Ci toată. E rea pentru că e ieftină. E ieftină pentru că e rea. Aia bio nu e chiar aşa rea, dar e mai scumpă. Şi dacă am vrea sau am putea să cumpărăm cu toţii mai multe de la raftul bio, mâncarea sănătoasă s-ar ieftini. Dar e un cerc vicios. Pentru că deocamdată, ce mai tura-vura, nu ne-o prea permitem. Eu unul mă uit la standurile bio din hypermarketuri ca un copil care intra în magazinul de electronice Gepa Electro Center la începutul anilor ’90. Dacă aş sta să mă gândesc, mi-aş da seama că sunt numai rahaturi care nu-mi plac acolo. Suc de morcovi şi ţelină… Nu-mi pot imagina un om normal căruia să-i placă sucul de morcovi. Dar mi le doresc atât de mult tocmai pentru că nu mi le pot permite! Acum o să mi le doresc cu atât mai mult cu cât ştiu că restul sunt căcat. Pentru că, credeţi-mă, nu v-aţi dori să mâncaţi APROAPE NIMIC din ce-şi poate permite un om normal, chiar unul cu salariu binişor peste medie. Şi poate voi sunteţi dispuşi să vă sacrificaţi, dar copiii voştri, săracii… Oh, copiii!

Am văzut că lumea la televizor mănâncă căcat. Nu fiţi scârbiţi, vă rog. Ştim cu toţii ce tip de căcat mănâncă domnii de la Antene, chiar şi ăia de la B1, ba am văzut unii şi pe la TVR. Nu e un căcat fizic, material. E un căcat metafizic. Hm. De fapt, ştiţi ce? Retrag ce-am spus cu scârbitul. Fiţi scârbiţi, vă rog! Fiţi foarte scârbiţi! Pentru că acel căcat care se mănâncă la televizor e cu mult mai scârbos decât un căcat normal. Serios. Imaginea lui Mircea Badea defecând pe un ziar (Jurnalul, desigur) de pe măsuţă, în direct, apoi luând linguriţa şi savurându-şi propriile fecale cu o expresie de încântare bovină pe chip, până la punctul când termină tot şi linge hârtia să se vadă perfect poezia de mega rahat a lui Marius Tucă de pe prima pagină, toate astea m-ar scârbi mai puţin decât ce face Mircea Badea cu adevărat, seară de seară. Ei, acum voi aveţi idee câţi bani face Mircea Badea datorită faptului că mănâncă acel căcat metafizic? Nici eu. Dar face mulţi, foarte mulţi. Suficienţi cât să-şi permită să nu treacă mai departe de raftul bio când merge la cumpărături. Orice s-ar spune, căcatul metafizic nu te îmbolnăveşte de cancer. Poate cel mult să-ţi dea un ulcer sau alte boli ale stress-ului, dar hei, fiţi optimişti: alea survin doar dacă aveţi conştiinţă şi demnitate. În ritmul ăsta, deci, Mircea Badea o să moară mai bătrân decât Iliescu.

Partea bună cu mâncatul de căcat este că nu trebuie să ai multe idei. Asta e şi ideea (sic!). Ideile proprii sunt rele. Trebuie să le regurgitezi pe-ale altora. Nimic mai simplu. Îţi trebuie cel mult o memorie bună, dar la o adică te descurci şi cu un prompter. Restul vine de la sine: săţietate, bani, celebritate, plus toate chestiile mişto care decurg din ultimele două. O singură problemă aş avea. Ştiţi care? Voi. Mă simt prost faţă de voi. Faţă de prieteni, faţă de familie, faţă de copiii pe care încă nu-i am. Deşi sănătos în definitiv, mâncatul de căcat mi-ar putea întrerupe viaţa oricând, brusc, printr-o sinucidere intempestivă.