Domnule, omenirea ori s-a maturizat brusc, ori și-a găsit, în sfârșit, lucruri mai importante de făcut. Acel „în sfârșit” este esențial în discuția pe care v-o propun, pentru că fix revelația asta am avut-o eu, adineauri: de la o vreme încoace, nici un prezicător, nici o civilizație străveche, nici un calendar miraculos, nu ne mai amenință cu sfârșitul lumii. S-ar putea crede că apocalipsa însăși s-a săturat de noi, și a decis să ne lase în plata Domnului, pentru că oricum facem o treabă minunată în a ne distruge de unii singuri, încetul cu încetul.

Este minunat nu atât că omenirea își prezice propriul sfârșit încă dinainte să înceapă, aproape, ci și faptul că acele predicții sumbre, periodice și foarte sigure pe ele au creat suficient de multă vâlvă în societatea vremurilor respective încât au rămas înregistrate până azi, când sunt consemnate de-a pururea pe internet, laolaltă cu escrocii care le-au produs. Există sute de astfel de previziuni, toate eșuate, doar până în prezent, și ne așteaptă amenințătoare alte câteva zeci. Imediat după începerea numărătorii anilor după Hristos, de pildă, o sectă evreiască a prezis că sfârșitul lumi va veni fix în anul 66, în urma unei bătălii finale dintre romani și evrei. Și acum să le menționăm doar pe cele mai interesante: în 375, Martin din Tours a asistat (probabil) la naștere unui copil atât de urât încât a (pre)zis: ”nu există nici o îndoială că Anticristul deja s-a născut și odată cu maturitatea va atinge și puterea absolută, în anul 400.” În 1524, 20.000 de londonezi au părăsit orașul în urma unui zvon provenit de la un grup de astrologi care au identificat sfârșitul lumii în acel an, pe 20 februarie, ca urmare a unui mare potop izbucnit în Londra. În 1666 a fost cel mai plauzibil sfârșit de lume de până atunci, nu doar pentru că în scrierea anului era prezent numărul malefic, ci și pentru că, curat ghinion, cam 100.000 de londonezi au murit de ciumă în exact acel an. Se înțelege, morții nu erau militanți anti-vaccin pentru că vaccinurile, după cum probabil vă așteptați, nu se inventaseră. Cel mai simpatic a fost un matematician destul de netalentat; deducem asta pentru că a prezis, spunea el conform unor calcule exacte, nu mai puțin de trei sfârșituri ale lumii: în 1688, în 1694 și în 1700, revenind asupra predicției de fiecare dată când se demonstra, prin trecerea la alt an, că se înșelase; a murit la scurt timp după ce a refăcut ultima predicție, reușind să demonstreze doar că sfârșitul lumii vine, dar pe planuri personale. Au urmat o grămadă de alte sfârșituri de lume, în diverși ani, în total cel puțin 100. Cumva, oamenii nu au rezistat nicioată la ideea că nu doar ei s-au născut cu amenințarea perpetuă a extincției, ci și întreaga omenire.

După ultima cumpănă pe care am trecut-o, am reușit s-o identific și pe următoarea: este în 2020, predicție făcută în anul 1962 de către o autoproclamată profetă. Aceasta pretindea că 2020 va fi anul în care Iisus se va întoarce pentru a se lua la karate cu o nesfântă treime formată din Satana, Anticristul și Falsul Profet. Dar poate cea mai interesantă predicție vine din partea primului om de știință care s-a băgat în așa ceva: nimeni altul decât fondatorul științei așa cum o cunoaștem astăzi, sir Isaac Newton, a intrepretat cu atenție fiecare pasaj din Biblie și a stabilit că, conform acesteia, Iisus se va reînălța la ceruri a doua și ultima oară în 2060. Mie îmi place data asta, vă mărturisesc. Cu mult noroc, atunci voi avea 75 de ani. Și ce poate fi mai frumos decât ca, în momentul în care nu mai poți, să iei toată lumea odată cu tine, la plimbarea eternă?