Mai puţine curse Transloc. Program de vară!

Troleibuzele şi autobuzele societăţii de transport în comun din Târgu Jiu vor ajunge mai rar în staţii. Operatorul, societatea Transloc, va trece la programul de vară începând de luni, 18 iunie, orar după care mijloacele de transport în comun vor funcţiona până în data de 7 septembrie. Este o măsură luată ca urmare a faptului că elevii au intrat în vacanţă.

„Pe traseul principal 9 Mai - Artego, frecvenţa de circulaţie, în intervalul 05:25 - 18:45, va fi de 16 minute în loc de 13, iar în intervalul 18:45 - 22:41 va fi de 20 de minute. Ultima plecare de la Artego este la ora 23:20, iar din 9 Mai la 00:01”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

Pe traseele 9 Mai - Bârseşti şi 9 Mai - Preajba au fost eliminate câte şase curse. În ceea ce priveşte traseul 9 Mai – Vărsături - Preajba, nu s-au produs schimbări. De asemenea, pe traseul 9 Mai – Iezureni - intersecţie Curtişoara au fost eliminate trei curse, iar pe traseul 9 Mai – Slobozia - Ursaţi şi Romaneşti – Artego - Preajba a fost eliminată câte o cursă.

Cursele eliminate de pe traseele laterale sunt cele utilizate de elevi în perioada anului şcolar. Cei de la Transloc au precizat că în situaţia în care pe unele dintre rutele eliminate vor exista solicitări din partea cetăţenilor, acestea vor fi reintroduse.

Noul program de circulaţie a fost afişat în toate staţiile de urcare-coborâre, dar şi în mijloacele de transport în comun, anunţă autorităţile locale.

Vizualizări: 1,560

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: