Mai puţini pacienţi la spitalele din Gorj

Se anunță vremuri grele pentru spitalele din Gorj, și asta după ce Ministerul Sănătății a tăiat finanțarea pentru 127 de paturi. Cele mai multe paturi au fost șterse de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, urmând ca sumele să vină de la Minister pentru Casa de Asigurări de Sănătate Gorj pentru cele care apar pe liste. Finanțarea spitalelor va fi redusă, iar directorii nu știu cum vor face față acestor modificări. Spun însă că niciun angajat nu va avea de suferit.

Ministerul Sănătății a redus finanţarea pentru 127 de paturi din judeţul Gorj. Spitalele vor primi mai puţini bani, însă angajaţii nu au de ce să se îngrijoreze. ”La noi este vorba despre 127 de paturi, 60 de paturi la Spitalul Judeţean, restul în județ. Este vorba de nişte sume mai mici care vor fi contractate, proporțional cu numărul de paturi reduse, care vor fi contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate. În privinţa personalului în momentul de faţă nu există niciun pericol. Mâine nu ştiu ce va fi, dar momentan nu există niciun pericol în ceea ce privește pierderea locurilor de muncă”, spune pentru Radio Târgu Jiu Valentin Popa, liderul Sanitas. Şi la Cărbuneşti situaţia este îngrijorătoare.  ”Este vorba despre 16 paturi pentru care în anul 2012 nu se va face contractarea, din cele 326 de paturi. Ne vom descurca destul de greu cu banii pentru celelalte paturi. Nu se poate pune în vedere o restructurare a angajaţilor pentru că la noi în fiecare secție există personal la limita inferioară. Nu avem la maxim ca să zicem că putem trimite acasă oameni. Noi ne-am luat toate măsurile încât ne-am gândit şi la timpurile acestea”, afirmă Constantin Târziu, directorul unităţii din Cărbuneşti.

Un număr mare de paturi, peste 20, nu vor mai fi finanțate nici la Spitalul din Novaci. Cei care vor avea de suferit vor fi bolnavii. ”Avem 133 paturi fizice și contractabile 109. Avem în jur de 100 de pacienți, dar sunt zile când sunt mai mulți, când depășesc numărul de paturi și când sunt mai puțini, există fluctuații. Eu nu pot să reduc, încălzire trebuie dată la pacienți, apa caldă, medicamente nu ăi pun să cumpere, am rămas și cu ceva disponibil în cont”, menționează Eufimia Dumitrescu, directoarea de la acest spital.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: