Maioreanu vrea să ştie de ce nu e instalat la şefia ANRM

Secretarul executiv al PSD Gorj, Andrei Maioreanu, participă azi la Bucureşti la o întâlnire în cadrul partidului pentru a afla când va fi numit în fruntea Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale. Acesta susţine că are de circa două săptămâni sprijinul partidului pentru a fi promovat într-o astfel de funcţie de conducere. Numirea şi instalarea sa a întârziat însă destul de mult, Maioreanu spunând că lucrurile stau la fel şi în cazul altor secretari de stat sau şefi de agenţii guvernamentale aflate în zona de coordonare a PSD.

Andrei Maioreanu spune că şedinţa de la Bucureşti este organizată tocmai cu membrii de partid care ar urma să fie promovaţi în astfel de funcţii de conducere. Acesta afirmă că, în mod normal, la discuţiile la care vor participa lideri centrali ai PSD, ar trebui să fie prezentate explicaţii pentru situaţia creată şi oferite amănunte despre procedurile ce mai trebuie parcurse pentru instalarea în funcţiile de conducere.

Vizualizări: 79

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: