Mandate de 29 de zile pentru trei hoţi

La data de 23 august, şapte suspecţi de comiterea de furturi calificate erau depistaţi şi reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.

Ieri, 24 august, suspecţii acestor infracţiuni au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă unităţilor de parchet competente, respectiv instanţelor de judecată. Cu acest prilej, faţă de suspecţi au fost dispuse următoarele măsuri:

♦ Pe numele luiŞtefan D.B., de 21 ani, din comuna Sineşti, judeţul Vâlcea, cercetat pentru furt din locuinţă, instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Împotriva lui Grigore C., de 36 ani şi Emil C., de 30 ani, ambii din oraşul Turceni, judeţul Gorj, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi semnalizare falsă, pătrundere în zona de siguranţă feroviară şi  furt calificat, constând în aceea că în noaptea de 23/24.08.2010, au sustras mai multe platelaje de la un pod de cale ferată, pe tronsonul Plopşoru- Halta Gârbovu, cauzând un prejudiciu de 5.450 lei,  Judecătoria Tg. Jiu a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.

Împotriva lui Daniel B.M., de 24 ani şi Alin N.A., de 22 ani, ambii din oraşul Turceni, judeţul Gorj, cercetaţi pentru furt dintr-un complex energetic, a fost luată măsura obligării celor doi suspecţi de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 de zile.

Faţă de Costel B., de 63 ani, din Tg. Jiu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, s-a dispus măsura obligării de nu părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 29 de zile.

Faţă Alin Ş.G., de 27 ani, din comuna Polovragi, judeţul Gorj, cercetat pentru furtul mai multor cabaline, s-a dispus cercetarea în stare de libertate.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: