Manipularea din spatele marşului minerilor

Minerii şi energeticienii din Complexul Energetic Oltenia au plecat luni la drum, pe jos, spre Bucureşti, pentru a atrage atenţia asupra reglementărilor din piaţa de energie, care avantajează băieţii deştepţi, dar scot din piaţă producători tradiţionali. Deja multe mii de oameni din sectorul termo-energetic şi-au pierdut locurile de muncă şi probabil urmează mult mai mulţi, dacă nu se face nimic.
Marşul minerilor devine tot mai mediatizat pe măsură ce oamenii se apropie de Bucureşti. Fiind an electoral, nu lipsesc nici manipulările prin presă, taxate dur de liderii de sindicat în postările de pe facebook. Reţeaua de socializare se dovedeşte cel mai corect mijloc de comunicare al protestatarilor cu zecile de mii de oameni care îi susţin de acasă.
Sindicaliştii plecaţi la drum au dat mâna cu politicieni de toate culorile politice pe traseu. Nu au întors nimănui spatele, tocmai pentru că miza lor nu este una politică. Spun însă mereu că nu au plecat 300 de kilometri pe jos pentru că vor salarii mai mari sau pentru că se opun restructurării, cum spun unii jurnalişti mai puţin informaţi de la Bucureşti. Minerii şi energeticienii din Oltenia vor mult mai mult de atât. Vor o piaţă corectă de energie, nu una în care ei să subvenţioneze cu zeci de milioane de euro energia verde. Cum să concureze corect în piaţă energia termo cu energia verde, pentru care statul român dă subvenţii atât de mari, încât şi vândută cu zero lei este profitabilă. Mai mult, salariaţii CE Oltenia vor să le spună românilor cu care interacţionează pe traseu că factura la energie nu este mare din cauza preţului cărbunelui, ci a tot felul de taxe impuse de stat şi de adaosuri ale băieţilor deştepţi, care cresc de patru ori preţul de la producător până la consumator. Problemele pe care sindicaliştii din CE Oltenia vor să i le spună premierului Dacian Cioloş ţin de siguranţa energetică a României. O piaţă corectă a energiei ar avea ca efect pe termen mediu şi lung salvarea locurilor de muncă în Oltenia, dar acest efect depinde de o înţelegere a problemei de către premier, singurul politician de nivel înalt cu simţul realităţii din România. Nu degeaba, minerii şi energeticienii i-au cerut lui Cioloş să fie erou, eroul lor, eroul tuturor românilor.

Vizualizări: 2,114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: