Manţog, trimis în judecată

Democrat-liberalul Ionel Manţog a fost trimis ieri în judecată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a pedelistului gorjean pentru că în urma accidentului de anul trecut, ambulanţierul a fost rănit grav. De asemenea, procurorii craioveni dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru ucidere din culpă în cazul lui Constantin Frăţilă, pacientul din ambulanţă, şi neînceperea urmăririi pentru vătămare corporală gravă, după ce Victoria Frăţilă, soţia pacientului decedat, şi-a retras plângerea. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Târgu Jiu. „Rechizitoriul a fost trimis la instanţă ieri (n.red. marţi), Manţog Ionel fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă a asistentului medical Dumitru Vîlceanu, care a suferit leziuni ce au necesitat 80-90 zile de îngrijire medicală. Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova pe 16 decembrie 2009 şi soluţia parchetului a fost dată abia acum deoarece a fost un dosar complex. S-au efectuat mai multe expertize tehnice dar şi medico-legale, precum şi o deshumare”, a declarat Ionel Grigorie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: