Mărfuri fără documente de provenienţă

Peste 70 de agenţi economici au fost controlaţi săptămâna trecută de către comisarii Gărzii Financiare Gorj, dintre care 59 au primit şi sancţiuni. Astfel, bunurile şi sumele confiscate au ajuns la valoarea de 8.605 lei, totalul sumelor stabilite prin actele de control fiind de 83.405 lei.

Florin Ninu, directorul coordonator adjunct în cadrul instituţiei de control, spune că în aceeaşi perioadă a fost întocmit şi un act de sesizare penală: „În urma unei verificări efectuate pe raza comunei Ioneşti, am identificat o societate comercială cu sediul în Craiova, care desfăşura comerţ cu amănuntul, deşi fusese radiată de la Registrul Oficiului Comerţului. Pentru infracţiunea de folosire a actelor unei societăţi radiate şi de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la suma de 1.467 lei, am înaintat o sesizare penală la organele de cercetare şi la DGFP Dolj”. De asemenea, au fost întreprinse mai multe acţiuni de control în pieţele şi târgurile din municipiu, urmărindu-se în special modul de respectare a normelor de comerţ sau existenţa documentelor legale de provenienţă şi însoţire a mărfurilor. Prin urmare, au fost identificaţi trei agenţi economici care comercializau mărfuri fără documente legale de provenienţă, fapt pentru care s-au ales cu amenzi contravenţionale de 6.000 lei. De asemenea, mărfurile în cauză (850 kg. varză, 151 kg. detergenţi, balsam etc) au fost confiscate, valoarea acestora atingând suma de 2.600 lei. Ninu mai precizează că au fost continuate şi acţiunile de combatere a contrabandei cu produse accizabile nemarcate fiscal: „Am identificat şapte agenţi economici care comercializau băuturi alcoolice şi ţigări nemarcate cu timbre sau banderole. Toţi agenţii respectivi au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale şi au fost confiscate 390 pachete ţigări”. În acelaşi timp, la un agent economic s-a dispus interzicerea comercializării de produse accizate pentru o lună de zile.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: