Marin Condescu îl contrazice pe Ponta: Sediul CEO trebuie să fie la Turceni

Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie Marin Condescu vrea ca sediul companiei să fie la Turceni. Declaraţia este surprinzătoare dat fiind că şi premierul Victor Ponta a anunţat că sediul va fi mutat de la Turceni la Târgu Jiu. Condescu nu vede cu ochi buni o astfel de mutare la momentul actual declarând că Turceni este cea mai bună zonă pentru sediul Complexului Energetic Oltenia, atât din punct de vedere economic, cât şi social.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, nu a dorit să răspundă acuzaţiilor ce i s-au adus în ultima vreme de către președintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. Acesta a precizat doar că a luptat opt ani de zile să înfiinţeze ce a fost distrus în 2004. ”Nu am ascuns niciun moment că toţi cei care am dorit acest lucru am luptat și am reușit ca acest eveniment să se petreacă. Au fost multe discuţii înainte, CEO toată lumea îl vedea în Bucureşti, au sperat foarte mulţi că dacă nu va fi București, cel puțin va fi Craiova. Argumentele pe care le-au adus cei care voiau CEO în București au fost şi de natură economică şi de natură politică și de modul în care va funcţiona acest complex, care este o unitate energetică care asigură stabilitatea energetică a României producând, în condiţii de normalitate, peste 40% din producţia de energie a României”, a declarat Marin Condescu, președintele FNME.

Argumente

Acesta a ținut să precizeze câteva din motivele care au stat la baza alegerii sediului noului complex energetic la Turceni. ”Amplasarea CEO la Turceni, prin locurile de muncă care vor fi dezvoltate în prelucrarea produselor secundare, în industria pe orizontală, va dezvolta această zonă. Din punct de vedere tehnic, toți specialiștii din minerit și energie pot să lucreze la Turceni având ca distanță de parcurs egal pentru toți. Turceniul poate și corespunde la necesitățile care sunt pentru vinderea energiei electrice, dispeceratul central, vinderea energiei pe bursă, fiindcă acest complex vinde energie electrică și ca să vinzi energie electrică trebuie să fi dotat, deci alegerea Turceniului nu a fost ceva luat ca un moft, n-a fost ceva politic. Din punctul nostru de vedere și al specialiștilor, Turceniul, din punct de vedere economic și social este cea mai bună zonă pentru sediul Complexului Energetic Oltenia”, a precizat Marin Condescu.

Condescu: ”Disputele politice nu-şi au rostul”

Interesant este sindicalistul Condescu spune că are încredere în actuala Putere şi crede că va convinge conducerea să renunţe la ideea de a păstra sediul la Turceni. ”Ştiu că sunt foarte mulţi care nu şi-au dorit acest complex, vrem să-i convingem în perioada imediat următoare că au greşit din acest punct de vedere, fără să nominalizăm, dar cred că disputele politice pe tema Complexului Energetic Oltenia fără argumente economice nu îşi au rostul. Eu sunt convins în înţelepciunea partidului de guvernare, coaliţiei de guvernare, care va cântări întotdeauna din punct de vedere economic şi social ce este mai bine şi nu din alte puncte de vedere”, a menţionat Marin Condescu, preşedintele FNME.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: