Marinescu: Concursul ar trebui reluat cât mai repede

Dan Marinescu, unul dintre cei trei candidaţi la şefia Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu, speră să fie reluată cât mai rapid procedura de concurs, suspendată din motive neclare. „Nu ştiu termenul în care se va reorganiza acest concurs, cel mai indicat ar fi să fie cât mai repede. Toată lumea din oraş are de câştigat. Am văzut că multă lume a fost la meciurile amicale ale echipei Pandurii, lumea are sete de sport”, a spus Marinescu la Accent TV.

Concursul a fost suspendat la câteva zile de la lansare sub motivaţia că s-ar putea ca Ministerul Sportului să cedeze către primărie Clubul Sportiv Pandurii, iar atunci s-ar impune fuziunea celor două cluburi. Primarul Romanescu a încercat să îl impună pe Ionuţ Bură director interimar, dar consiliul local s-a opus. „Cineva a încercat să joace o carte, dar nu s-a putut. Cineva din Târgu Jiu, nu dau nume. Nu este vorba de domnul primar Marcel Romanescu, este cineva din lumea sportului, care a crezut că o să cedez”, a mai spus Dan Marinescu. (A.A.)

Vizualizări: 1,258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: