Marius Vlaicu, singurul susţinător al lui Giurcău

Directorul de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Mădălin Giurcău, este în vizorul şefilor de la UNPR, partidul care l-a susţinut pentru funcţie. Sunt voci care spun că Dan Ilie Morega vrea să-l înlocuiască cu Mihaela Răducan, fosta şefă. Cert este că din cei opt angajaţi de la OPC, patru sunt în concediu medical. Directorul va fi analizat de UNPR, dar din comisie nu face parte preşedintele Marius Vlaicu, care este un susţinător al acestuia.

Faceţi o evaluare a directorului de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, consideraţi v-aţi grăbit să-l susţineţi?

Nu, eu personal îl susţin în continuare. Are două luni de când este în funcţie, dar noi facem o evaluare şi la DSV, ne evaluăm toţi directorii.

Aţi primit vrei sesizare din partea angajaţilor de la OPC, aşa cum declară domnul Morega?

Eu personal nu ştiu de vreo sesizare, nu ştiu să fi ajuns nici la partid, dar dacă spune dânsul, cred că ştie mai bine. Într-adevăr sunt 4 angajaţi în concediu medical, unul se pare că este bolnav, îi transmitem sănătate, dar cred că se întâmplă ceva dacă din puţinii angajaţi 4 sunt în medical.

Cine face parte din comisia de evaluare?

Eu îl susţin, dar nu fac parte din comisie. Fac parte domnul Ovidiu Caragea, domnul Iacob. Evaluarea va fi finalizată în perioada următoare şi vom vedea ce decizie va fi luată.

Consideraţi că a adus instituţiei un prejudiciu de imagine?

Nu, dânsul a fost criticat în special de presă după primul concurs când a obţinut acea notă, dar acum cred că se va descurca şi în momentul de faţă nu putem vorbi că va fi înlăturat de la conducerea OPC.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: