Măsuri de ordine cu ocazia desfăşurării Zilelor municipiului Târgu Jiu

Zilele municipiului Târgu Jiu se desfăşoara în perioada 15-21 mai, iar polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și cei din cadrul prevenirii criminalității vor realiza activităţi specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi linişte publică şi prevenirie şi combatere a faptelor antisociale, care ar putea afecta climatul general de siguranţă.

În perioada menţionată, se vor intensifica acţiunile poliţiştilor, urmărindu-se prevenirea şi combaterea tâlhăriilor, furturilor de/din buzunare, de/din auto precum şi descoperirea faptelor de comerţ illicit, evaziune fiscală, a persoanelor care poartă asupra lor obiecte contondente ce pot afecta viaţa şi integritatea fizică a persoanelor.

De asemenea, se va asigura prezenţa activă a polițiștilor, permanent, atât pe principalele artere cât şi în zonele unde vor fi organizate manifestări cultural-artistice, dar şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea accidentelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei, dar și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

 Atunci când vă aflați în locuri publice, poliţiştii vă recomandă să:

• Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate;

• Nu afişaţi bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice;

• Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi;

• Evitaţi să intraţi în discuţie cu necunoscuţii care vă pot aborda pentru diferite acte de caritate, și care ar putea fi rău intenţionaţi;

• Evitați persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.

De asemenea conducătorilor auto li se recomandă să:

• Evite zonele aglomerate;

• Nu uite de politeţea rutieră şi să nu blocheze intersecţiile;

• Nu staționeze/oprească în zonele în care indicatoarele rutiere interzic acest lucru.

Pietonilor le este recomandat să sporească atenţia și să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile.

Vizualizări: 483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: