Matei Nădrag a demisionat din CA-urile şcolilor

Consilierul local din Târgu Jiu Matei Nădrag a renunţat să mai facă parte din consiliile de administraţie a trei unităţi şcolare. Motivul? Nu a fost convocat la nicio şedinţă a respectivelor CA-uri. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre colegii săi de alianţă, de la PSD, care au fost solicitaţi la astfel de acţiuni, spune consilierul.

Matei Nădrag făcea parte din aceste consilii de administraţie de mai bine de un an. Astfel stând lucrurile, acesta a decis să demisioneze, considerând că numirea sa în aceste CA-uri a fost doar o chestiune de formalitate. “De anul trecut, din luna august sau septembrie fac parte din aceste consilii de administraţie la cele trei şcoli. Nu există decât o singură convocare acum un an şi ceva la Liceul Economic, la constituire, de la momentul respectiv n-am fost convocat la niciunul dintre cele trei consilii de administraţie. Acesta este şi motivul pentru care am demisionat, pentru că sunt desemnat acolo formal”, a declarat consilierul local, Matei Nădrag. 

Consilierii locali din partea PNL se arată din ce în ce mai exigenţi la şedinţele de consiliu local, fiind tot mai des împotriva unor proiecte de hotărâre. Semn că USL nu funcţionează cum trebuie la Târgu Jiu. Asta reiese şi din faptul că aleşii PSD sunt convocaţi la şedinţele consiliilor de administraţie ale şcolilor, iar cei PNL, nu. “Bănuiesc că aceste consilii de administraţie funcţionează şi am întrebat înainte de a lua această decizie să văd dacă e o regulă generală în reţeaua de învăţământ. Am vorbit cu câţiva colegi de la PSD, vreo 4-5, care au fost invitaţi la aceste şedinţe la şcolile unde sunt reprezentanţi. Am considerat că e mai bine să mă retrag pentru a nu ocupa locul degeaba”, a mai spus Matei Nădrag.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: