Maţul gros şi obrazul ca şoriciul!

La Chişinău s-a întrunit Parlamentul nou ales al republicii în condiţiile în care Moldova nu mai are nici premier, nici guvern, nici preşedinte şi nici o coaliţie care să garanteze şi să gestioneze guvernarea. Politicienii moldoveni au demonstrat că sunt mai români decât îi credeam pentru că au procedat ca şi la Bucureşti; ambiţiile lor personale au fost puse mai presus de interesele ţării. Nimeni n-a vrut să cedeze nimic cu riscul de a lăsa ţara de izbelişte. Filat nu mai este premier, Ghimpu nu mai este preşedinte şi nici preşedinte al Parlamentului, iar prima şedinţă a forului legislative o conduce nimeni altul decât Voronin. Va conduce el nu pentru că ar fi fost desemnat ci pentru că este parlamentarul cel mai bătrân şi aş adăuga eu bătrân în rele! Se pare că situaţia nu-i înspăimântă pe moldoveni de vreme ce de ani de zile o duc tot într-un interimat. Politicienii lor s-au certat ca la uşa cortului pe fiecare funcţie şi funcţişoară pe care o doreau pentru membrii de partid fără să ţină cont de nimeni şi de nimic. Deşi a trecut mai mult de o lună de la alegerile generale n-au fost în stare să-şi calmeze orgoliile şi să formeze o coaliţie de dreapta care să-i ţină pe comunişti departe de putere şi după toate semnele aceştia au învins în sensul că presează pentru o coaliţie lărgită în care să aibă şi el locul lor. Nici liberalii lui Ghimpu şi nici democraţii lui Filat n-au putut capta atenţia lui Lupu pentru a-l îndepărta de Vornin fapt pentru care acesta s-a lăsat se pare seds. La ce sume vehiculează ruşii lui Voronin este într-adevăr greu de rezistat. În mintea mea îi credeam pe politicienii moldoveni mult mai cinstiţi şi dăruiţi poporului decât pe cei de la Bucureşti pentru că ei au rămas mult mai mult timp sub ruşi şi mult mai departe de ţara mamă pe care au tot clamat-o de câte ori au avut nevoie de voturile moldovenilor români. Din vizitele din România şi de la politicienii români n-au învăţat decât nenorociri. Ambiţiile lor deşarte îi vor ţine încă mulţi ani sub cizma rusească de unde n-au scăpat niciodată dar de care puteau scăpa. Trocurile din spatele uşilor închise ale Kremlinului au fost mult mai puternice decât orice conştiinţă de la Chişinău. Indiferent ce se va mai întâmpla acolo voi continua să cred că jocurile au fost făcute iar spectacolul ce se va da la Chişinău pe mine nu mă va mai impresiona. Politicienii moldoveni nu-şi pot prioritiza nevoile, asta şi pentru că ele sunt prea multe-! S-au obişnuit de prea mulţi ani să gândească Moscova pentru ei în timp ce dacă ei şi-au umplut  maţul şi şi-au îngroşat obrazul cred că le este şi bine!

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: