Într-o economie emergentă, în plină recesiune economică, în România  goana după profit a instituţiilor de credit este mai înverşunată ca oricând.

Majoritatea instituţiilor de credit cu capital privat din România, ce înregistrează în conturi bancare, la sfârşitul lunii ianuarie 2010,  sume destul de mari, de disponibilităţi băneşti în lei şi valută se află în imposibilitatea de a-şi plasa produsele bancare, datorită psihozei determinată de criza financiară internaţională, precum şi de practicarea  în activitatea de creditare a unei dobânzi  exagerat de mari.

Altfel spus, sub psihoza crizei financiare mondiale şi justificând dobânzile mari practicate la credite pentru acoperirea unor  riscuri (de credit, de sistem, operaţionale, etc.) instituţiile de credit fac mult rău clientelei bancare, înglodată-n datorii.

Oferta de piaţă la produsele bancare scoate în evidenţă instituţii de credit care acordă credite cu dobânzi de până la 24-26% pe an. În acelaşi timp băncile respective acordă pentru disponibilităţile atrase (în depozite bancare) dobânzi cu o rată de sub 5% pe an. Ecartul este foarte mare, iar concluzia este că aceste bănci nu ţin cont de recomandările BNR care a stabilit dobânda de politică monetară la 7%.

Directorii din sucursalele bancare şi din alte unităţi operative din teritoriu sunt nevoiţi să se supună procedurilor dictate de patronii lor, chiar dacă unii dintre ei au început să-şi piardă credibilitatea.

La nivel central, o parte din instituţiile de credit au aşteptat, în zadar,  devalorizarea monedei naţionale, pentru a câştiga, cum au făcut-o de altfel în nenumărate rânduri, pe seama cursului de schimb. Banca Naţională a României a intervenit ca o „mână invizibilă” şi a întărit prin instrumente specifice de politică monetară, moneda naţională, spulberând orice vis de ,,speculaţii financiare’’.

          Este timpul ca aceşti „bancheri lacomi” şi lipsiţi de orice „justiţie morală” să nu mai aştepte pragul de ,,5 lei pentru un euro’’ gândind, în continuare, că economia românească este în plină recesiune economică şi înlăturând  sub diferite motive clientela de la activitatea de creditare.

Cu alte cuvinte,  Banca Naţională a României a dat semnalul şi a redus cota la rezervele minime obligatorii precum şi dobânda de politică monetară, invitând instituţiile de credit să fie mai flexibile în activitatea de creditare.

 Încrederea (creditul) a fost şi va fi mereu „motorul” de dezvoltare economică a unei societăţi. Deci, mai de vreme, sau mai târziu  instituţiile de credit trebuie să dea drumul la multiplicatorul creditului şi să reducă preţul nejustificat al produselor bancare.

Este adevărat că şi alte instituţiile financiare internaţionale oferă  finanţări pe diferite proiecte pentru dezvoltare economică, dar acum, când România a primit cele 2,45 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional (echivalentul a 2,18 miliarde DST), atât Banca Naţională a României cât şi Guvernul prin instituţiile sale reprezentative sunt mult mai responsabile pentru ieşirea urgentă,  a României, din recesiune economică.

Toate calculele efectuate până acum ne demonstrează că nu se pot face investiţii fără economisire, nu se pot accesa fonduri europene fără un aport propriu (care se regăseşte în economiile fiecăruia).

Unde sunt aceste disponibilităţi băneşti, sub diferite forme monetare- Răspunsul este simplu. Banii pentru economisire sunt în depozite bancare şi în titluri financiare.

De unde vin aceste economii sub formă de bani şi alte bunuri de valoare?

Răspunsul este la îndemâna oricui. Din rezultatul munci oamenilor din economia reală.

Va urma