Medici din trei ţări, angajaţi la spitalul din Novaci

Prezenţa medicilor străini la spitalul din Novaci a devenit o obişnuinţă. Un chirurg african s-a stabilit deja în localitate şi le recomandă nou-veniţilor din Republica Moldova să facă la fel. Aceştia colaborează foarte bine cu colegii lor români.

Un medic ORL, un chirurg şi un anestezist din Republica Moldova s-au alăturat colectivului de la Spitalul Novaci. În prima fază, contractul încheiat cu Spitalul Novaci se va derula pe o perioadă de un an. Autorităţile locale vor pune la dispoziţia fiecărui medic din Republica Moldova, gratuit, câte un apartament cu două camere. „Au sosit primii medici din Republica Moldova, care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul spitalului nostru. Săptămâna viitoare mai aşteptăm încă un medic ginecolog şi un medic urolog, tot din Republica Moldova. În momentul de faţă, ne ocupăm de perfectarea documentelor, trebuie să obţinem aprobarea de la Colegiul Medicilor. În cazul anestezistului, acesta a lucrat în ultimii cinci ani în Israel, a venit cu documente de acolo care trebuie traduse în limba română. Toată procedura va dura câteva zile. Medicul ORL îşi poate începe activitatea chiar din acest moment pentru că are toate avizele necesare”, a declarat Emil Grigore, managerul Spitalului Novaci. 

A venit din Israel la Novaci

Medicul anestezist din Republica Moldova a profesat ultimii cinci ani în Israel, iar acum a venit la Novaci împreună cu soţia şi cei doi copii ai săi. „Profesez de 18 ani, însă în ultimii ani am lucrat în Israel. Am venit aici cu soţia şi copiii, mi-au plăcut împrejurimile şi spitalul. Acum copiii sunt mici, dar dacă va fi bine vom rămâne mai mult timp aici, îi vom da la grădiniţă şi la şcoală. Împrejurimile sunt superbe, iar spitalul este bine dotat, corespunde cerinţelor noastre. Sunt sigur că ne vom adapta lucrului în colectiv şi că vom face faţă cerinţelor populaţiei”, a declarat Vladimir Prohorenco.

Conducerea spitalului speră ca specialiştii să se stabilească definitiv la Novaci.

Medic african legat de Novaci

medic_sud_african_novaciMedicul chirurg Ahmed Mohamed Yanya lucrează în cadrul spitalului Novaci din anul 2011. Acesta spune că nu ar renunţa la actualul loc de muncă în favoarea altuia la un spital mare din ţară. „Sunt unul dintre cei mai vechi medici de la Novaci, sunt aici din anul 2001, am casă aici, mi-am dat copiii la şcoală aici, mă simt legat de acest spital şi nu aş putea să plec în altă parte. De origine sunt sudan-egiptean: mama e din Egipt, iar tatăl din Sudan. Am terminat facultatea în Craiova, m-am căsătorit şi am rămas acolo până am venit la Novaci”, a declarat Ahmed Mohamed Yahya.

Începând din aceste zile, medicul  Ahmed Mohamed Yahya va face echipă cu chirurgul Iurie Ţugui din Republica Moldova. „Eram singurul chirurg din spital, acum mi-a mai venit un coleg şi mă bucură acest lucru. Aşa cum şi alţii m-au învăţat pe mine, aşa îl voi învăţa şi eu pe el ce trebuie să facă. De fapt, pe toţi colegii cei noi îi primim cu braţele deschise. Cine vrea să muncească găseşte şi ajutor din partea noastră”, a precizat Ahmed Mohamed Yahya. Acesta îşi sfătuieşte colegii să se stabilească definitiv la Novaci.

PERSONAL

În momentul de faţă, în cadrul Spitalului Novaci profesează 12 medici. Acestora li s-au alăturat cei trei specialişti din Republica Moldova şi urmează ca săptămâna viitoare să mai vină încă doi medici tot din Republica Moldova. „Colectivul Spitalului Novaci este format din 131 de persoane, dintre care 12 sunt medici. Numărul medicilor va creşte începând cu luna noiembrie şi nu vom mai duce lipsă de specialişti”, a declarat managerul Emil Grigore.

Vizualizări: 557

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: