Am văzut ieri niște băbuțe care stătuseră la coadă la moaște, într-un reportaj pe Digi, și mi-a plăcut de ele. Naiba știe, poate o apuc și eu pe căile Domnului. Sau poate pur și simplu am îmbătrânit suficient cât să am îngăduință față de opțiunile personale ale oamenilor, atâta timp cât ele nu afectează pe nimeni.
Din câte se pare, coada la moaștele Sfintei Parascheva a fost mai scurtă astăzi decât în anii trecuți. S-a stat doar câteva ore. Ca de obicei, reporterița îi aștepta pe pelerini afară, la ieșirea de la raclă, și îi întreba cum se simt și, evident, cât au stat la coadă. Vine prima băbuță. Era toată un zâmbet. I se pune întrebarea de bază, nimic original din partea organului de presă, în fine. Iar băbuța zice: ”Stau de la ora 8. Acum mă simt fericită, împlinită”. Simpatică. M-am bucurat pentru ea și chiar cred că se simțea împlinită. Autosugestia face minuni până și în medicină. Apoi a venit a doua băbuță. Ea nu mai radia, ca prima. Și-a zis ceva foarte interesant, un pic cătrănită: ”Am stat doar 8 ore la coadă. Anul trecut am stat zece ore și parcă a fost mai bine!”. Superb, nu?
Tot hlizindu-mă de replica asta cu diverși prieteni, am dat peste unul mai bisericos. De fapt nu atât bisericos, că nu se duce la biserică, dar e el mai mistic așa, în special după trei sticle de vin, când musai își pune Paraclisul Preasfintei Născătoare la maximum, în boxe, de bagă spaima-n toți vecinii din blocul din Drumul Taberei, care cred că cine știe ce incantații face respectabilul domn D.
Până să ajung la el, cu povestea, eu eram cu hihi, ”dați mai puține moaște, s-ajungă coada la toată lumea”, și d-astea. Dar el zice că noi, necredincioșii, nu înțelegem că, pentru oamenii ăia, coada e secretul, adică sacrificiul, penitența, nu neapărat simplul act de pupare a raclei. Și apoi mi-a zis (cică) un proverb indian sau nu știu de unde naiba, cu un corporatist care merge la un călugăr budist și-i spune că vrea să-și îmbunătățească viața, apoi întreabă cam cât ar trebui să mediteze zilnic pentru asta. Iar călugărul îi zice că jumătate de oră pe zi. ”Aoleu, zice omul, dar nu am timp să meditez jumătate de oră pe zi!”. ”Ei, răspunde călugărul, dacă nu ai timp, atunci o oră!”.
Eu acuma nu zic să stea toată lumea la cozi și să-i placă. Zic doar că e bine să descoperim, în viață, lucururile pentru care să ne facă mare plăcere să așteptăm.