Prietenul Vlad

Cine s-ar fi gândit că salvarea în țara asta o să vină de la un om pe nume Voiculescu? Poate e mult spus ”salvare”. Dar să fim ai naibii dacă nu fix așa pare, când în sfârșit vine la un minister important un om care nu doar că ne place. Ci ne face să plângem și să ne fie rușine de cât de puțin suntem noi implicați, prin comparație.
Noua propunere a lui Cioloș pentru Ministerul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu este nici doctor, nici politician. Dar a ajutat oameni cu probleme de sănătate mai mult decât au făcut-o mulți doctori sau politicieni. Totul a început când mama unui copil bolnav de cancer i-a scris să-l întrebe dacă nu i-ar putea găsi la Viena (oraș în care lucra, la o bancă) un medicament care îi fusese prescris, dar care nu se putea găsi în România. Vlad a rezolvat-o. Apoi a mai rezolvat un caz, și încă unul. Vorba s-a răspândit. Apoi a rezolvat zece, apoi o sută, o mie. Acum, când vine de la Viena (și se întâmplă aproape săptămânal), Vlad vine mereu cu câte un rucsac plin cu medicamente, pentru diverși bolnavi din România. Odată ajuns pe aeroportul din București, se apucă să le distribuie prin oraș, cu ajutorul unui prieten taximetrist. Nu vrea bani pentru acest serviciu. Citez din reportajul PRO TV despre el, publicat acum un an și jumătate: ”Vlad e un soi aparte de om: ajută pe oricine fără să ceară vreodată ceva la schimb. E implicat într-o sumedenie de proiecte, dar toate au legătură cu ajutarea oamenilor bolnavi.”
Unul dintre proiectele acelea este o tabără pentru copii bolnavi de cancer. Vlad a făcut tabăra din banii lui, cu ajutorul unei echipe de voluntari pe care tot el a adunat-o, pe terenul părinților. De altfel, casa părintească servește drept ”sediu central” al camping-ului. În fiecare an, numărul de copii bolnavi care vin în tabăra lui Vlad Voiculescu este tot mai mare, iar ajutorul pe care îl primeste astfel este incontestabil și aproape uimitor. Pentru că trăiesc cele mai frumoase clipe din viață în tabăra lui Vlad Voiculescu, acei copii își găsesc o nouă motivație, un țel pentru a trăi, ceva de care să se agațe.
Nu știu de ce a durat atât de mult până ca un om ca Vlad Voiculescu să fie propus pentru funcția de ministru într-un minister care, mai mult decât oricare altul, se ocupă de oameni vulnerabili. Nu știu de ce a fost atât de complicat, nu știu cum înainte am putut să avem în aceeași funcție jeguri politice pline de osânză ca Bănicioiu.
Vlad Voiculescu este primul ministru la care, când te referi, nu simți nevoia să-i spui numele de familie. Și nu pentru că acesta ar avea vreo rezonanță negativă, ci pentru că noul Ministru al Sănătății e genul de prieten pe care vrei să-l bați pe umăr și să-i spui sincer și direct: ”Bravo, Vlad!”.
Suntem în 18 mai și alegerile parlamentare nu sunt departe. Moțiunea de cenzură cred că e chiar și mai aproape. Bucurați-vă de prietenul Vlad cât mai puteți. În câteva luni, se întorc ei.

Vizualizări: 523

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: