Memoriu în numele a sute de angajaţi, pentru preşedintele ANFP

Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj vor profita de prezenţa preşedintelui ANFP, la seminarul de la Târgu Jiu, pentru a-i prezenta nemulţumirile lor. Aceştia spun că s-au săturat să muncească pe un salariu de 120 de euro şi că vor să li se respecte drepturile prevăzute în statutul funcţionarului public. Ba mai mult ameninţă cu mişcări de protest în cazul în care solicitările lor vor fi ignorate.

Salariaţii din cadrul DGASPC Gorj au întocmit un memoriu pe care urmează să-l înainteze astăzi lui Andras Szakal, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Oamenii sunt nemulţumiţi din cauza tăierilor salariale şi de faptul că sporul de dispozitiv nu a fost acordat la toţi angajaţii. Ba mai mult spun că nu le sunt respectate drepturile prevăzute în statutul funcţionarului public.

Liderii funcţionarilor publici din DGASPC Gorj sunt de părere că în loc de seminarul cu tema “Cariera şi Etica în Funcţia Publică”, ANFP-ul trebuia să îşi realizeze atribuţiile din domeniul salarizării. “Am prefera ca în loc de organizarea unui seminar pe această temă, ANFP să îşi realizeze atribuţiile în domeniul salarizării prin elaborarea cadrului legislativ privind funcţia şi funcţionarii publici. Este mai eficient şi convingător să motivezi o carieră prin venituri salariale decât prin statute pline de obligaţii fără nici un avantaj financiar” se arată într-un comunicat de presă emis de Sindicatul Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj.

Ameninţă cu mişcări de protest

În memoriul ce urmează a fi înaintat lui Andras Szakal angajaţii din DGASPC Gorj solicită: salarizarea în mod unitar a funcţionarilor publici, indiferent de instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, după aceeaşi grilă de salarizare; urmare a diminuării salariilor cu 25 %, nu au fost recuperaţi decât 11% şi ca atare trebuie urgentată restituirea diferenţei deoarece acea diminuare de 25% a fost doar pe 6 luni de zile; reintroducerea treptelor de salarizare; reintroducerea suplimentului postului şi suplimentul corespunzător treptei în cuantum de 25% fiecare; acordarea sporului de dispozitiv la toţi funcţionarii publici; acordarea unei prime de vacanţă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu; acordarea dreptului funcţionarului public să întreprindă orice activitate remunerată şi care nu se află în situaţie de incompatibilitate cu atribuţiunile din fişa postului; amnistie fiscală pentru funcţionarii publici care au pierdut procesele privind reîncadrările; elaborarea cadrului legal necesar decontării cheltuielilor legate de achiziţionarea ţinutei funcţionarului public sau acordarea unei sume forfetare în cuantum de 100 euro/trimestru şi o analiză obiectivă pentru a se vedea dacă mai este necesar existenţa funcţionarilor publici în România.

Liderii de sindicat îl avertizează pe preşedintele ANFP că vor urma mişcări de protest în cazul în care solicitările vor fi ignorate. “În situaţia în care nu se va ţine cont de solicitările noastre, în special amnistia fiscală şi salarizarea unitară, vom declanşa acţiunile de luptă sindicală”, a declarat Sorin Torop, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: