S-a terminat. A luat sfârșit fantezia de sorginte japoneză cu un prim-ministru de mic litraj care să consume puțin (din resursele țării), să fie ușor manevrabil (de la Cotroceni) și să se strecoare cu ușurință printre manifestanții furioși. Premierul care s-a întors de mai multe ori ca Rambo, Rocky și Terminator pare să fi plecat în sfârșit (până la numirea contrarie) din funcție. Se săturase toată lumea de el, s-o recunoaștem. Se săturaseră bugetarii cu salariile tăiate, se săturaseră pensionarii înfometați, se săturase opoziția să-l conteste, se săturase puterea să-l apere, se săturase Antena 3 să-l înjure, se săturase B1 TV să-l spele, se săturaseră telespectatorii neutri să asiste la înjurăturile și spălările fără argument, ba chiar se săturase și Băsescu să-l vadă chiar așa ascultător mereu. Poate acum îl antipatizăm, dar nu este exclus ca figura micului premier să devină, cu timpul, aceea a unui martir. Gândind la rece, dincolo de suferința pe care oamenii au îndurat-o din cauza lui (sau poate din cauza Europei, dar în fine, țapul ispășitor rămâne țap și când nu are cioc ca Emil), Emil Boc era un personaj simpatic. Un ardelean fără pretenții de bărbat fatal, de politician de frunte sau de mare speialist. Genul modest și muncitor pe care l-ai pune să-ți facă orice prin casă și-ai avea încredere că nici nu fură (nu mult, în orice caz) și se și ocupă să-ți facă lucrarea ca lumea. Sigur, pune gresie și faianță, nu te aștepta să fie vreun artist care să-ți recreeze Sagrada Familia în bucătărie, dar vorba aia: mic și-ți faci treaba cu el. Așa s-a gândit și Băsescu când l-a numit de atâtea ori, sunt convins. Și, ca orice personaj care, măcar în concepția publică, este total lipsit de inițiativă, Boc va fi în scurt timp iertat de toate păcatele și privit ca eroul care a stat între tot mai înstrăinatul patriarh și populația nemulțumită.

Ce urmează? Mărturisesc, sunt foarte curios. Pesimist, dar curios. Convins că euro va ajunge în scurt timp la 6 lei, dar curios. Deloc dornic să fiu condus iar de Iliescu, dar curios. Aștept o nouă guvernare PSD sub conducerea (cel puțin aparentă) a lui Ponta cu emoțiile unui elev în vacanță care abia așteaptă să reînceapă păcătoasa aia de școală doar ca să facă mișto de colegi. Situația îmi amintește de o glumă a celor de la The Onion, care satirizau intențiile lui Sarah Pallin (un fel de Mircea Geoană a lor) de a candida la președinție citând un sondaj fictiv: ”Întrebați dacă, în ciuda faptului că în mod sigur de Statele Unite se va alege praful în cazul în care Sarah Pallin va ajunge președinte, ar vota-o totuși pe aceasta în funcție doar pentru că sunt curioși cum va fi, americanii au răspuns: Da – 56%, Îmi pare rău, dar da – 14% și Să mă bată Dumnezeu, dar nu mă pot abține, DA – 30%.” Ei, așa și cu Victor Ponta. Să mă ierte Dumnezeu, dar nu mă pot abține.