Mihaela Răducan l-a înlocuit pe fostul şef de la OPC

Mihaela Răducan, fostul comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj, ocupă începând de ieri funcţia de şef al Compartimentului de Sesizări şi Reclamaţii din cadrul instituţiei. Acest post fusese ocupat până în urmă cu câteva zile de către Dan Radu, pe vremuri director la OPC, destituit din funcţie de către Mădălin Giurcău, noul şef al instituţiei. “Doamna Aura Boblea, cea propusă pentru a ocupa postul comisarului Dan Radu, a intrat în concediu. De Compartimentul Sesizări şi Reclamaţii se va ocupa doamna Mihaela Răducan. Am discutat cu dânsa în legătură cu deficienţele depistate la nivelul instituţiei şi sperăm ca împreună cu ceilalţi colegii să le remediem. Am preluat biroul doamnei Răducan şi urmează ca în aceste zile să îmi predea şi documentele instituţiei. S-a întârziat puţin cu această activitate întrucât doamna Răducan a fost în concediu până pe data de 18 iulie”, a declarat Mădălin Giurcău. Acesta a mai precizat că activitatea instituţiei va decurge în mod normal, în ciuda faptului că la ora actuală funcţionează cu doar şase angajaţi, ceilalţi patru aflându-se în concediu de odihnă.     

Vizualizări: 185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: