Mihuţescu nu ştia că nu mai e şef la PSD Baia de Fier

Dumitru Turbăceanu se pregăteşte să preia funcţia lui Constantin Mihuţescu de la PSD Baia de Fier, la mai puţin de-o lună după ce i-a luat şi primăria. Acesta spune că a acceptat funcţia de preşedinte al organizaţiei locale care i-a fost propusă în urmă cu câteva zile. “Am acceptat funcţia de preşedinte al PSD Baia de Fier. Propunerea mi-a fost făcută chiar când am trecut la acest partid. În acest sens am purtat discuţii cu domnul Călinoiu. Aştept să se perfecteze actele pentru a-mi reveni un document oficial”, a declarat Dumitru Turbăceanu. Referitor la actualul preşedinte al PSD Baia de Fier, Turbăceanu spune că nu ştie dacă acesta va mai rămâne în partid odată cu numirea sa. “Este alegerea domnului Mihuţescu dacă va mai rămâne sau nu în PSD Baia de Fier”, a precizat Turbăceanu. În acelaşi timp, a declarat că este prematur să vorbească despre o reorganizare a PSD Baia de Fier. La rândul său, Constantin Mihuţescu pare să nu ştie că i se pregăteşte schimbarea. “Nu am cunoştinţă despre faptul că am fost demis. Nu am primit nici o informaţie în acest sens şi nu comentez nimic până nu stau de vorbă cu domnul Călinoiu şi cu domnul Cârciumaru”, a declarat Constantin Mihuţescu.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: