Milionul lui Condescu la Pandurii, definitiv recunoscut de instanță

Nu mai încape nicio îndoială de acum încolo pentru cine nu credea în datoriile pe care Marin Condescu le are de recuperat de la echipa pe care a condus-o între 2004 și 2013. Curtea de Apel Craiova a dat o sentință definitivă și irevocabilă prin care datoriile celebre ale lui Condescu sunt recunoscute oficial de către instanța de judecată.

Inițial, în primăvară, Tribunalul Gorj a dat o sentință pe acest subiect, după care verdictul a fost contestat de administratorul judiciar de la Pandurii. Consulting Company s-a adresat instanței din Bănie, contestația vizând și alte decizii ale instanței gorjene, nu doar pe cele privitoare la banii lui Condescu. Apelul a fost respins însă miercuri de Curtea de Apel și, ca urmare, rămâne în picioare decizia luată în primăvară la Târgu Jiu. „Admite în parte contestația formulată de contestatorul Condescu Marin. Dispune înscrierea creanței în cuantum de 3.796.723,01 lei (echivalentul sumei 843.585 euro), pură și simplă, fără a fi supusă vreunei condiții, în rangul prev. de art. 161 pct.8 din legea insolvenței”, se arată în decizia luată de Tribunalul Gorj și confirmată acum de Curtea de Apel. 

Cei aproape 170.000 de euro puși sub semnul întrebării sunt cei care fac obiectul presupusei spălări de bani de care Condescu a fost acuzat în dosarul penal instrumentat împotriva sa. Tribunalul Olt l-a achitat însă recent pe fostul președinte atât de acuzația de spălare de bani, cât și de cea de delapidare, șansele ca decizia să fie confirmată la Curtea de Apel Craiova fiind maxime. Ca urmare, cei 170.000 vor fi și ei recunoscuți oficial ca datorie pe care clubul o are față de Condescu, în total fostul președinte având de recuperat peste 1 milion de euro de la Pandurii.

Cu falimentul la uşă, Condescu vorbeşte tot de Liga 1

Banii despre care toată lumea vorbește reprezintă în principal salariile, primele și bonusurile pe care fostul președinte nu le-a încasat niciodată în perioada în care a fost în fruntea clubului. Indiferent că a promovat echipa în Liga I, că a făcut-o vicecampioană sau a dus-o în grupele Europa League, Marin Condescu nu a ridicat banii ce i se cuveneau, de fiecare dată lăsând sumele respective la dispoziția nevoilor clubului. Fostul președinte a făcut demersurile pentru a recupera acești bani de abia acum un an, când situația financiară a echipei a intrat pe un trend descendent, cheltuielile nechibzuite din ultimii doi ani ducând Pandurii spre faliment. Condescu s-a înscris la masa credală pentru a-i fi confirmate astfel datoriile pe care echipa le avea față de el, acum administratorul judiciar depunând la instanță o cerere de declanșare a procedurilor de faliment. Fostul președinte crede însă că Pandurii are în continuare șanse de a evita falimentul. „Curtea de Apel a respins apelul formulat de către administratorul judiciar și, astfel, a rămas definitivă decizia Tribunalului Gorj. Suma reprezintă bani de primit pe viitor de la Pandurii, dacă echipa va mai exista. La Tribunal a fost depusă și cererea de intrare în faliment, care ne dă un răgaz de 4 luni de zile pentru a remedia toate problemele care sunt la club. Prin această cerere până în octombrie, la următorul termen de la instanță, suntem scutiți de orice fel de surprize din partea oricărui creditor care ar cere falimentul Pandurilor. Cred că până atunci se găsesc soluții. Una dintre ele e dată și de câștigarea a 72.000 de euro de la Liga Profesionistă de Fotbal. Mai avem 150.000 de euro care nu ni s-au acordat în anul 2017. Cluburilor de copii și juniori ar fi cea mai mare pierdere dacă clubul ar intra în faliment. Eu am convingerea că și în «B», dacă ajungem, avem obiectivul promovarea și îl vom îndeplini. Așteptăm verdictul de la TAS, de asemenea, și și acolo cred că avem șanse de a ne recupera punctele luate pe nedrept și vom rămâne în Liga I”, spune Marin Condescu.

Vizualizări: 4,223

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: