Militaru e convins că reformele au fost deja prea mult amânate

“Reformele vitale în România au fost tergiversate nepermis de mult “, apreciază deputatul de Gorj Severus Militaru, făcând referire la cele trei legi de importanţă capitală pe care niciunul din guvernele care au gestionat destinele României în ultimii 20 de ani nu au avut curajul să le adopte. Amânarea acestora de-a lungul anilor a condus la situaţia creată azi, cu excedent de salariaţi în sistemul bugetar, ba mai mult cu venituri care nu doar că storc bugetul de stat, dar diferenţiază fără drept aceeaşi muncă, numai pentru locul în care se desfăşoară aceasta.  Tocmai îndreptarea acestui fapt îl urmăreşte legea salarizării unice, care şi-a propus să elimine discrepanţele existente între salariaţii sectorului bugetar. Proiectul introduce o grilă unică de salarizare, valabilă pentru toţi bugetarii. Raportul dintre salariul de bază minim pe economie (600 lei) şi salariul maxim, de 1 la 73 astăzi, va fi redus până la 1 la 15. Noua lege nu va mai include atâtea sporuri şi va modifica şi felul arbitrar în care se acordau acestea. “Dacă sectorul bugetar nu ar fi fost sufocat cu numărul mare de noi angajări, cele mai multe spre finele mandatului guvernării trecute şi de diferenţele de neconceput între angajaţi – mare parte din ele determinate de tot felul de sporuri – s-ar fi putut apela azi la soluţii mai puţin severe”, a precizat deputatul PDL. Însă necesitatea adoptării lor a fost recunoscută şi de reprezentanţii sindicali, care au avut în vedere propuneri de reducere a numărului de ore pe săptămână, a orelor suplimentare, micşorarea deplasărilor nejustificate şi chiar mai drastice, mergând până la reduceri de personal. În ceea ce priveşte risipa de bani în zona autorităţilor locale, unde s-a mărit mult numărul angajaţilor pe criteriul clientelar, este deja cunoscut exemplul celor aproape 1000 de primării aflate pe lista de aşteptare a fondului de rezervă la bugetul de stat, care riscă incapacitatea de plată datorită cheltuielilor exagerate, din care sporurile la salarii reprezintă o parte considerabilă. 
Legea unică de salarizare, reforma sistemului de pensii şi proiectele din domeniul educaţiei vor fi promovate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, la începutul lunii septembrie. Vor fi respectate angajamentele faţă de categoria cea mai defavorizată, pensionarii, astfel că pensiile vor creşte cu 2 puncte procentuale de la 1 octombrie, iar pensia minimă garantată va urca de la 300 la 350 lei. Reforma pensiilor presupune eliminarea, ca şi în cazul salariilor plătite din buget, a celor de lux. Fiindcă încă există pensii care sunt de 15 ori mai mari decât pensia minimă garantată, iar din categoria acestora fac parte şi cele ale foştilor parlamentari, pentru care PDL a iniţiat şi anul trecut şi la începutul primăverii modificări legislative în sensul alinierii la sistemul public. Astfel de pensii speciale urmează să fie recalculate prin noua lege, pe baza contribuţiei persoanelor beneficiare la sistemul public de pensii. 

 Disensiuni pe legile educaţiei

Dacă în cazul reformei sistemului de pensii şi cea a salarizării bugetare coaliţia PDL – PSD pare că va ajunge la un consens, nu acelaşi lucru se întâmplă şi faţă de legile educaţiei. Proiectul propus de fostul ministru al învăţământului, Mircea Miclea, raţional fundamentat, nu a reuşit să-l entuziasmeze pe actualul cârmuitor al educaţiei, Ecaterina Andronescu, una din cauze tinând numai de paternitatea acestuia. Varianta Miclea prevede un învăţământ obligatoriu de 10 ani, cu un an clasă pregătitoare, 4 ani ciclul primar, gimnaziu de 5 ani cu evaluare a cunoştiinţelor din doi în doi ani şi liceu facultativ de 3 ani, în timp ce varianta Andronescu obligă la un învăţământ de 13 ani, cu acelaşi sistem de învăţare şi evaluare. Ori, ideea generată de schimbările derutante ale ultimilor zece ani era tocmai aerisirea învăţământului şi înlăturarea abuzului pe care l-a adus asupra elevilor menţinerea nejustificată a atâtor catedre, în condiţiile în care o mare parte din discipline se predau de suplinitori, dascăli fără calificare şi experienţă. Reprezentanţii părinţilor sunt pro varianta Miclea, considerând pe bună dreptate că “ actualul sistem generează o adevărată industrie a meditaţiilor”.
 Una peste alta, Guvernul va trebui să procedeze la o rectificare bugetară pentru a limita deficitul la 7,3 din PIB, nivel agreat cu FMI pentru acest an. Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare nu vor afecta însă sistemul de sănătate. “Exemplul pe care ni l-au oferit recent Franţa şi Germania, care au găsit soluţia ieşirii din criza economică în accelerarea reformelor, trebuie să-l ia urgent în considerare şi ţara noastră, mai ales că, pe lângă ceea ce a adus criza, în economia noastră vin foarte multe datorii din urmă, de la guvernarea trecută”, este opţiunea politică a deputatului de Gorj Severus Militaru faţă de situaţia în care se află astăzi România. 



Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: