Minele Mătăsari şi Dragoteşti fac pagube şi după închidere

Minele Mătăsari şi Dragoteşti, închise de ani buni, încă le mai dau bătăi de cap localnicilor. Mai multe gospodării din Valea Mujii sunt afectate de alunecări. Pentru a preveni un dezastru, societatea pentru închiderea minelor Conversmin SA a alocat noi fonduri pentru stabilizarea terenurilor.

O firmă din Deva, Eco Invest, a primit la începutul acestui an două lucrări de executat în Valea Mujii. Astfel, Conversmin SA, societate care aparţine Ministerului Economiei, a alocat peste 540.000 de lei noi pentru obiectivele care vor fi executate de Eco Invest.

Cea mai mare sumă, de 423.755 de lei, va fi folosită pentru „Lucrări de stabilizare şi înlăturare a efectelor produse de alunecările de teren din zonele de influenţă ale alunecărilor miniere subterane de la minele Mătăsari şi Dragoteşti”. Autorităţile susţin că investiţia este necesară pentru punerea în siguranţă a gospodăriilor din Valea Mujii. Localnicii cred altceva, şi anume că lucrările de închidere a minelor nu au fost făcute corespunzător şi acum se încearcă doar nişte cârpeli.

Cea de-a doua lucrare încredinţată de Conversmin celor de la Eco Invest, pentru care au fost alocaţi 117.583 lei, va fi folosită pentru stabilizarea şi ecologizarea unei alte zone din apropierea gospodăriilor din valea Mujii, şi anume Dealul Boştinarilor.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: