Minerii au suspendat protestele după negocierile cu Gerea

Minerii de la Tehomir au ieşit joi noaptea din subteran, unde se blocaseră marţi, iar cei din faţa sediului CE Oltenia au încetat vineri dimineaţa greva foamei începută luni. Protestul a fost suspendat ca urmare a negocierilor purtate până azi-noapte târziu cu ministrul Gerea, la Ministerul Energiei. Administraţia CEO şi Federaţia Univers au semnat un protocol, pe care FNME a refuzat să-l semneze.

După negocierile care au durat 9 ore s-a stabilit ca din 20 martie toţi salaţiaţii CE Oltenia, sindicalizaţi sau nu, să beneficieze de drepturile pe care le primiseră doar sindicatele care au semnat acord cu administraţia. Prima de Paşti, de exemplu, nu mai poate fi condiţionată de administraţie de apartenenţa sindicală, iar femeile care nu au primit bonusul de 8 martie îl vor primi chiar azi. În schimb, sindicatele semnatare s-au angajat că renunţă la plângerile făcute împotriva CEO pentru nerespectarea drepturilor. Conducerea CE Oltenia s-a angajat, prin protocol, că nu va face acţiuni împotriva minerilor care au protestat.

Pentru salariaţii din subteran au fost stabilite patru salarii brute compensatorii la concediere. Părţile au căzut de acord ca pentru 2015 să nu se mai dea alimentaţia de protecţie. În schimb va fi acordată cota de cărbune.

Cea mai importantă prevedere din protocol este aceea că noul CCM va fi negociat până la 30 martie, iar acolo vor fi prevăzute  plăţi compensatorii de 2 salarii brute pentru cine mai are un an până la pensie, 3 salarii pentru cine mai are doi ani şi şase salarii brute pentru ceilalţi.

001

002003

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: