Minerul Motru, campioana eşecurilor!
Minerul Motru a luat bătaie din nou, dar asta nu mai constituie o surpriză pentru nimeni. Gorjenii au ajuns la al 10-lea eşec stagional după 1-3 la Mioveni. Şi asta după numai 12 etape! Mioveniul rămâne singura echipă pe care Motru a bătut-o în acest sezon, acel fantastic 4-0 din prima etapă. Acum a început deja returul iar argeşenii şi-au luat revanşa. Aflată până nu demult în Liga 1, Mioveniul a condus cu 3-0 după aproape o oră de joc iar trupa lui Zahiu nu a reuşit decât golul de onoare până la final. Cu greu putem vorbi de onoare având totuşi în vedere situaţia extrem de grea în care se află Minerul acum. Cu doar 4 puncte din 12 meciuri, motrenii se îndreaptă drept şi sigur spre liga a III-a. Liga secundă se dovedeşte a fi o pălărie prea mare în fiecare etapă pentru această echipă care în vară nu a putut face nişte achiziţii decente din cauza lipsei fondurilor. Minerul aşteaptă acum play-off-ul de la finele campionatului şi speranţa unei minuni că va evita retrogradarea. Tot în ultima etapă, cele două echipe cu numele de Craiova s-au încurcat. Liderul CS U a pierdut derby-ul de la Bistriţa cu Gloria în timp ce trupa lui Mititelu a fost egalată la Severin în prelungiri de către Olimpia Satu Mare. Lupta rămâne deschisă pentru cele două locuri care duc la vară în Liga 1.
Rezultate liga a II-a, seria a II-a, etapa a 12-a:
CS Mioveni – Minerul Motru 3-1 (Năstăsie – min. 32 şi 41, A. Popa, 57’ / Trifu, 69’)
Minerul: D. Popescu - Traşcă, Dicu, Nueleanu, Neacşu - Răduca, N. Stanciu, Speroni, Unguru - Trifu, Buciuman. Au mai jucat: Rada şi Cernica
Gloria Bistriţa – CS U Craiova 1-0 (Brumă, 72’)
CS U Craiova: Brac - Cârjă, Pătraşcu, Izvoranu, Velcovici - Gorovei, Bardu, Dragalina, Ganea, Precup – Curelea. Au mai jucat: Dragu şi Pârvu
FC U Craiova – Olimpia Satu Mare 1-1 (Stoianof, 57’ / Ene, 90+2’)
FC U Craiova: Hotoboc - Mitic, Acka, Cosic, Buşu - Săceanu, Jorginho, N. Nicolae - Căle, Stoianof, Cl. Bălan. Au mai jucat: Goge şi V. Gheorghe
CSM Rm-Vâlcea – FC Olt Slatina 1-0 (Negruţ, 34’)
UTA Arad – FC Bihor Oradea 0-0
Clasament:
1. CS U Craiova 24 puncte
2. Gloria Bistriţa 23
3. CSM Rm-Vâlcea 21
4. Metalul Reşiţa 19
5. FC U Craiova 18
6. ASA Tg-Mureş 17
7. FC Olt Slatina 16
8. Olimpia Satu Mare 15
9. CS Mioveni 13
10. FC Bihor Oradea 13
11. UTA Arad 9
12. Minerul Motru 4
Vizualizări: 131
Trimite pe WhatsApp