Mini-interviu cu Dian Popescu: „Domnul Borcan este o voce izolată în PC”

Uniunea Social Liberală este plină de frământări la Gorj. Liberalii nu se înţeleg cu social democraţii, iar conservatorii nu se înţeleg cu nimeni. Liderii PC sunt trataţi de sus de către fraţii mai mari din USL. Radio Infinit a prezentat vineri un interviu cu preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, în care acesta îi trimite la muncă pe liderii conservatori.

Reporter: Marius Borcan, vicepreşedintele PC Gorj, se plânge de faptul că liberalii social-democraţii ignoră complet conservatorii.

Dian Popescu: Nu am semnat protocoalele în teritoriu şi probabil de aceea apar voci izolate, că domnul Borcan este o voce izolată în Partidul Conservator, care susţin astfel de lucruri. Într-un fel au dreptate, că a mai trecut o lună şi nu ne-am întâlnit, nici PNL cu PC, nici Alianţa de Centru dreapta cu PSD. Lipsa de conlucrare şi de comunicare duce la astfel de păreri izolate.

Reporter: Domnul Borcan se plânge că PC nu ştie unde va avea candidaţi…

Dian Popescu: Partidul Conservator  va pune candidaţi acolo unde are primari, adică la Novaci, sau acolo unde are oameni buni. Dacă vor fi candidaţi ca lumea, nu se pune problema să nu fie pe listele USL.

Reporter: Deci conservatorii pot sta liniştiţi, că vor avea locuri pe liste la alegerile din 2012?

Dian Popescu: Conservatorii nu vor primii locuri pe liste la Consiliul Judeţean aşa, oricum. Trebuie să vină la muncă. I-am invitat la Delegaţia Permanentă, refuză să vină, să nu creadă că vor primi vreun post dacă nu muncesc. Consilierii mei sunt la muncă acum, în teritoriu, nu stau prin conferinţe de presă să ceară posturi sau să facă declaraţii pentru deliciul presei.

Reporter: Până acum nu au muncit?

Dian Popescu: Dacă luna asta se vor apuca de muncă, vom putea avea liste comune, altfel pot să candideze pe liste proprii.

(preluare Radio Infinit)

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: