Ministrul Energiei recomandă CE Oltenia să facă angajări

Angajări în zona productivă și respectarea planului de investiții sunt cele două recomandări făcute de ministrul Energiei, Toma Petcu, după vizita pe care a făcut-o joi la Complexul Energetic Oltenia. Petcu a spus că este cel mai ambițios plan de investiții din ultimii ani, de 650 de milioane de lei, dar este foarte importat să fie respectat. În privința angajărilor, s-a bucurat să afle că societatea are deja parteneriate cu cinci licee din județ în vederea formării de tineri meseriași.

Ministrul Toma Petcu a făcut, la Târgu Jiu, o scurtă analiză a situației în care se află Complexul Energetic Oltenia la cinci luni de funcționare în acest an. Deși luna trecută au plecat aproape 1000 de angajați din cadrul companiei energetice, ministrul promite angajări. „Pe partea de disponibilizări, în acest moment, nu că nu avem motive să disponibilizăm, începem să avem motive să angajăm. Vedem cum închidem la șase luni și, în funcție de asta, conducerea decide. Să nu vă închipuiți că îi fac eu domnului Boza politica de resurse umane. Nu este dreptul, nici calitatea mea. Dumnealui stabilește cu Directoratul, propus Consiliului de Supraveghere și eu aprob, dacă este cazul. Dacă merg în ritmul de producție la nivelul pe care îl au în acest moment, ar trebui să se gândească să angajeze în zona productivă. Nu vor avea niciodată acceptul meu să ne dezvoltăm pe partea de TESA, doar dacă vrea ministrul sau cineva politic”, a transmis Toma Petcu, la Târgu Jiu.

Pregătesc tinerii pentru minerit

Sorinel Boza, președintele Directoratului CEO, i-a transmis ministrului și planurile sale de a pregăti câteva zeci de tineri pentru a munci în sectorul minier. „Au parteneriate cu cinci licee din județ astfel încât să pregătească și să instruiască într-o perioadă de trei ani meseriași care, mai târziu, să intre în companie, iar după alți doi ani să intre direct în producție. Dacă resursa umană nu este una pregătită și dimensionată cât trebuie, nu vom avea rezultate”, a mai anunțat Petcu.

2017: Investiții de 650 de milioane de lei

Și investițiile au fost amintite de Toma Petcu. „Ministerul Energiei a finanțat prin PNI două proiecte ale CE Oltenia: unul la Craiova și unul la Rovinari. Dacă nu se investește în modernizare, compania ar putea intra într-un colaps din cauza unor eventuale probleme tehnice. În acest an, este cel mai mare buget pe care l-a avut, până acum, Complexul Energetic Oltenia. Este vorba despre 650 de milioane de lei”, a declarat ministrul Energiei.

Vizualizări: 4,993

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: