Mi-am petrecut weekend-ul printre maghiari, plimbându-mă prin județul Harghita. Foarte frumoase locuri și foarte frumoși oameni, fie ei maghiari sau români. Nu mi s-a răspuns niciodată nepoliticos sau, mai rău, deloc, atunci când am vorbit românește în magazin. Ba chiar româna mea cu puternic accent sudist (îmi imaginez) a atras multe priviri de unguroaice. Și nu lipsite de interes.

Harghita e un județ sărac și cu zone urbane puține. Când ești atât de sărac, patriotismele și orgoliile etnico-religioase nu prea contează. Harghitenii sunt oameni pragmatici, care în ultimii s-au unit întru depășirea unui rău comun. Sătenii sunt fermieri, fac brânzeturi foarte bune și niște slană de stă câinele în coadă mirosind-o. Orășenii sunt tot mai interesați de educație (Universitatea locală a reușit să obțină acum un an acreditarea și vrea să pregătească ingineri specializați în biologie) și au un cult pentru sporturile practicate pe gheață. Turismul merge tot mai bine, chit că Miercurea Ciuc este un oraș destul de izolat de marile centre urbane, pe care absența unor drumuri decente îl face oarecum inaccesibil turiștilor care sigur ar avea ce să vadă în zonă.

Maghiarii și românii din Harghita trăiesc, în marea lor majoritate, în bună înțelegere și puțin le pasă de steaguri, însemne și chiar de limba oficială. Ei se înțeleg oricum, în engleză dacă e nevoie. Beau multă palincă, dar muncesc chiar și mai mult. Într-o zonă defavorizată din punct de vedere al agriculturii, muntoasă adică, harghitenii glumesc că ei beau vin de cartofi. Adică vând cartofi, de banii obținuți cumpără struguri, și din struguri fac vin. Secuii sunt oameni mișto, o minoritate între români, indiferent care este etnia lor.