Mitrescu: Protestăm dacă va fi încălcat contractul de muncă

Preşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, a declarat că federaţia la care este afiliat, Federaţia Naţională Mine Energie, va organiza proteste dacă administraţia nu va respecta contractul colectiv de muncă şi nu va acorda minerilor şi energeticienilor cota de cărbune, prima de ziua energeticianului şi nu va majora adaosul lunar. Despre prima de ziua energeticianului se va discuta pe 20-21 iulie, iar despre cota de cărbune în şedinţa de miercuri.

Reporter: Vă pregătiţi de proteste?

Constantin Mitrescu: În funcţie de ce vom stabili în viitoarea şedinţă de negociere. Dacă salariaţii primesc drepturile care li se cuvin, acea cotă de cărbune, acea majorare a adaosului salarial lunar, nu vom protesta pentru că nu avem motiv, în caz contrar da.

Rep.: Laurenţiu Ciurel spunea că nu sunt bani pentru toate solicitările dvs. şi că adaosul salarial că e o chestiune nouă, care nu are suport economic.

C.M.: Priviţi CCM, citiţi contractul colectiv de muncă. S-a stipulat că adaosul se va negocia în prima decadă a lunii iulie. E trecut în contract. Nu e ceva nou, e trecut în contract, în Anexa 6. Dacă domnul Ciurel acum, când sunt cu 3.000 de salariaţi mai puţini, producţia e mai bună, nu sunt problemele care au fost anul trecut nu poate să acorde aceste drepturi să plece, să-i lase pe alţii mai competenţi. De asta e pus, să aducă venituri la societate şi oamenii să câştige drepturile salariale, nu să piardă, cum s-a întâmplat până acum. Au pierdut 33% din venituri în ultimii doi ani.

Rep.: Credeţi că CEO are bani pentru a acorda aceste drepturi?

C.M.: Da, are bani. Ar fi putut să fie şi mai mulţi dacă ar fi fost un management performant.

Rep.: Cu prima de Ziua Energeticianului cum rămâne?

C.M.: E în contract, nu se mai negociază. Sunt unele drepturi care suportă negociere pe timpul contractului colectiv, precum e cota de cărbune, adaosul şi voucherele şi altele care sunt stabilite. Prima de Ziua Minerului, Energeticianului, Paşti, etc.

Rep.: O parte din sindicate au avut o întâlnire pe tema cotei de cărbune.

C.M.: Am aflat şi noi, dar nu este nicio problemă. Noi participăm la şedinţa comisiei mixte unde vor fi luate deciziile, ce au discutat ei la întâlnire nu are nicio valoare. Poate doar de imagine să arate Ciurel că are lideri sindicali. Am înţeles de la Adrian Marciuc faptul că nu s-a discutat de cât să fie cota de cărbune sau dacă să fie vouchere. El mi-a spus că îi e ruşine că apare pe lista celor care ar fi încheiat un acord. Nu s-a semnat nimic, nu s-a încheiat nimic.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: