Săftoiu: Mă gândesc serios să plec de la primăria Bîlteni

Dan Săftoiu, secretarul comunei Bîlteni, este supărat pe consilierii liberali care au boicotat şedinţa prin care urma să fie delegat un consilier pentru a prelua interimar funcţiile de primar şi viceprimar. Săftoiu spune că la primărie s-a produs un blocaj. Acesta are de gând să se pensioneze, dacă lucrurile nu intră în normal.

Reporter: Nu aţi reuşit să delegaţi un consilier local care să preia frâiele comunei. Ce veţi face de aici înainte dat fiind faptul că primarul Păsărin şi viceprimarul Oprea rămân în arest?

Dan Săftoiu: Am avut o convocare la o şedinţă extraordinară pentru desemnarea unui consilier care să preia atribuţiile primarului şi viceprimarului pe perioada suspendării. Nu s-au prezentat decât 5 persoane care au fost şi iniţiatorii convocării şi urmează ca în perioada următoare să vedem cine mai face o convocare. Cei care au făcut iniţial au zis că nu mai fac, adică social-democraţii şi peciştii. Eu nu pot să o fac ca secretar.

Rep.: În cazul în care consilierii nu vor ajunge la un consens şi nu vor convoca şedinţa ce veţi face?

D.S.: O să propun domnului prefect să ia nişte măsuri aparte. În sensul că nu s-au întrunit, nu vor să se întrunească, să dea un ordin atunci. Să preiau eu sau altcineva pentru bunul mers al comunei, că altfel sunt dispoziţii care sunt obligatorii, trebuie semnate de primar, sunt autorizaţii de construcţii care automat trebuie semnate de primar, în afară de mine care semnez unde trebuie să semnez. Aşteptăm, poate cinci dintre dumnealor, de la penelişti, pedelişti, o să convoace o nouă şedinţă şi o să-şi propună un consilier. Vă spun, pe cuvânt de onoare, dacă se tergiversează treaba asta, eu sunt pe cale de pensie şi pot să plec şi azi, şi mâine, şi răspoimâine. Nu vreau să fac asta pentru că ţin la comuna asta pentru că sunt aici de 26 de ani.

Rep.: V-au marcat evenimentele din ultima perioadă?

D.S.: M-au marcat. De altfel, eu sunt un pic şi cu inima. Dar faptul că s-a întâmplat şi că aceşti consilieri nu vin să-şi rezolve problemele mă deranjează. Practic, e problema lor. Sunt aleşi de comunitate şi comunitatea ar trebui să-i ia în primire pe ei, să-i întrebe de ce nu s-au prezentat. Au stat în cârciumă, nu în altă parte. Ar trebui să răspundă în faţa oamenilor. Vin oameni care au nevoie de nişte semnături, care nu se pot da şi cu asta nu mai am ce să mai spun.

Rep.: Oamenii din comună ce părere au despre arestarea primarului şi viceprimarului?

D.S.: Unii zic că şi-au făcut ce au dorit, alţii zic că să se lămurească ori e albă, ori e neagră. Eu aş vrea să vină înapoi, să-şi reia funcţiile şi să-şi rezolve problemele. Nu sunt problemele secretarului, până la urmă nici ale Consiliului. Consiliul are treabă cu ceea ce trebuie să facă. Că nu vrea să facă, eu aş merge pe dizolvarea Consiliului. Aceştia nu sunt consilieri, dacă erau de adevărat trebuiau să vină la şedinţă şi să pună pe cine vor ei şi să meargă treaba. Comunitatea trebuie să funcţioneze.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: