Mitrescu susține legea pentru pensionarea minerilor și energeticienilor

Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, i-a susținut public pe protestatari, deși șeful federației sindicale din care face parte i-a atacat.

“E un mare sindicalist, șef de federație, care a trâmbițat pe la toate televiziunile locale, a trâmbițat de a roșit fibra optică în tot județul, cum că această lege a fost făcuta pe picior, cu greșeli gramaticale și legislative grave, bla, bla, bla... și uite, comisia juridică l-a contrazis. E inginer de meserie, dar se pare că și-a dat doctoratul în drept cu Ponta, că prea ne învață cum e cu legile astea, nu e seară să nu ne predea câte un curs de drept pe la televizor”, este mesajul lui Mitrescu, făcând referire la faptul că proiectul de lege în baza căruia minerii și energeticienii ar putea fi pensionați mai devreme a primit aviz pozitiv în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

La rândul lui, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, prezent zi de zi în piață, printre protestatari, i-a dat o replică lui Dumitru Pîrvulescu, liderul FNME, care a criticat proiectul de lege, spunând că este făcut pe picior. “Oameni buni, cu toate că suntem luați de proști, suntem luați în bășcălie și cu o aroganță nesimțită suntem trimiși să citim pentru că îndrăznim să ne cerem un drept, noi continuăm să le arătăm cât de ridicoli pot să fie și tocmai de aceea le reproșăm că s-au transformat în trompetele administrației și politicului de la putere. Nu o să-i pot tolera niciodată pe sindicaliștii care sunt împotriva oamenilor invocând tot felul de aberații, de data aceasta prefăcându-se în specialiști juriști și economiști, fiind pe față cu administrația și cu liderii politici de la putere”, este mesajul lui Manu Tomescu.

Dumitru Pîrvulescu a spus despre protestatari că vând gogoși minerilor, fiind mai critic decât politicienii puterii și mai vocal decât administrația companiei. “Acel proiect a fost făcut de către cei din Federația Energetica, preluat de doi parlamentari din Hunedoara care acum nu mai sunt parlamentari, nu a fost susținut de nimeni, dar a trecut de Senat prin aprobare tacită, pentru că au fost alegeri”, a spus Pîrvulescu la Tele 3.

Proiectul de lege ar aduce recunoașterea grupei de muncă pentru salariații din termocentrale, iar minerii cer și ei o reducere a vârstei de pensionare. Doar la CE Oltenia, legea ar aduce mii de pensionări într-un an, parlamentarii PNL și USR Gorj fiind deja critici cu proiectul.

Vizualizări: 4,646

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: