Mobilizare impresionantă pentru o familie cu patru copii rămași fără casă

 "Focul ne-a distrus materia, dar nu și sufletul!" Aceasta este deviza localnicilor din Strâmba Jiu, care s-au mobilizat să strângă bani pentru o familie care a rămas sub cerul liber. Patru copii și părinții lor dorm acum în vecini după ce casa lor a fost mistuită de flăcări.

La inițiativa preotului Antonie Făiniș, din localitate, zeci de oameni s-au mobilizat și au pornit pe ulițele satului să strangă bani pentru familia greu încercată. Au pornit cu o urnă de donații în toată localitatea, iar oamenii cu suflet mare au dat o mână de ajutor. "Vă mulțumim tuturor celor care nu ați stat pe gânduri și ați donat. Sunteți mulți! Vă îmbrățișez pe toți cu brațele rugăciunii!", a fost mesajul părintelui Antonie Făiniși.

Încă este nevoie de sprijin. Cei care au pornit această campanie umanitara visează să le ofere celor patru copii o nouă casă, iar pentru asta mai au nevoie de bani.

În campanie, s-a implicat și Cristina Lia, de la Asociatia Glasului sufletului, din Rovinari. "Vom fi alături de familia Basaraba D, din satul Strâmba Jiu, care au rămas pe drumuri din cauza unui incendiu, munca de o viață, pierdută într-o clipită. Familia și cei 4 copii sunt momentan adăpostiți la vecini .
Asa că Asociația Sfânta Treime, din Strâmba Jiu, condusă de Gabi Antonie Fainisi, cea care se ocupă de acest caz, va depune o urnă pentru donații la Fast-food la Pop lângă Politie. Cei care nu pot depune în contul Asociației Sfânta Treime, sunt rugați să depună la singura urnă din Rovinari", a anunțat Cristina Lia.

Din casa familiei Basarabă au mai rămas doar zidurile. Totul s-a făcut scrum. De la haine, rechizite până la mobilier și electrocasnice.

"Persoana de contact părintele Făiniși Antonie, număr telefon 0765334070 sau maica stareță Marina de la mănăstirea Strâmba Jiu. Parohia Strâmba Jiu vă pune la dispoziție contul Asociației Sfânta Treime Strâmba Jiu: RO77RNCB0149042106010001 cu specificatia pentru Basaraba D", a mai anunțat Cristina Lia.

 

Galerie foto






Vizualizări: 5,477

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: