Zeci de cămăși tradiționale, în „horă” de Mica Unire

Proiect inedit pentru promovarea tradițiilor și a portului popular. Zeci de cămăși tradiționale, vechi de un secol, au fost expuse în Zăvoi, la Tismana. Ideea i-a aparținut Mariei Corlan Mischie, păstrătoare a tradiției, care a vrut să marcheze astfel Mica Unire.

Cămășile tradiționale au fost expuse într-un mod aparte. Au fost prinse într-o “horă” mare, pe iarbă. Toate aceste ii au fost culese din satele din Tismana și au o vechime de peste un secol.

“La Tismana, în Zăvoi, s-a încins o horă cum nu a mai fost până acum: hora ciupegelor. Așadar, ciupege de prin toate satele aparținătoare Tismanei ce au cu mult peste o sută de ani, cuipege ce au fost purtate de către străbunele noastre, s-au întâlnit pe malul stâng al râului ce poartă numele localității și, dându-și mâna, s-au prins în horă exact cum făceau cei/cele ce le-au lucrat și le-au purtat, unindu-se ,,în cuget și-n simțire" că doar... înaintașii noștri au fost români adevărați, români ce ne-au lăsat o țară unită, iar noi trebuie să le aducem respectul cuvenit! Ca hora să se înfăptuiască, de ajutor mi-au fost, așa cum e firesc, tinerii membri ai Ansamblului de Datini și Obiceiuri ,,TISA" ( elevi ai Lic. Tehn. din Tismana), secție externă a Școlii Populare de Arte ,,Constantin Brâncuși" Târgu Jiu”, a fost mesajul Mariei Corlan Mischie.

Galerie foto




Vizualizări: 1,458

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: