Modrea, şeful aleşilor locali din PD-L Gorj

PDL Gorj a ales ieri conducerea Ligii Aleșilor Locali. Pentru că PDL Gorj mai are doar câțiva primari și viceprimari, toți fac parte din acest for. Culmea este că cei mai mulți au dovedit fie că sunt cu un picior în PSD, fie că nu au capacitate organizatorică. Dar cum alții mai buni nu au, defilează cu aceștia.

Cei 108 consilieri locali şi judeţeni, primari şi viceprimari ai PDL din tot judeţul au desemnat, prin vot, ca preşedinte al Ligii Aleşilor Locali, pe Dumitru Modrea. Modrea este consilier local la Turcinești și cel care a coordonat partidul în campania de la alegerile parlamentare, fiind fostul director de campanie al PDL, obținând un scor extrem de mic. „Spre surprinderea unora sau altora, Alianţa România Dreaptă în judeţul Gorj se menţine foarte bine, iar per total ne aflăm undeva la 38 la sută”, a declarat atunci Modrea. La numărarea voturilor, PDL a avut 10%.

Preşedintele executiv al Ligii Aleșilor este primarul comunei Padeş, Mihai Troacă. Primarul din Padeș a ajuns în atenția presei după ce a apărut la televizor, printre membrii delegației PSD Gorj la congresul partidului. Apoi, Troacă le-a promis pesediștilor că va pune la Padeș un viceprimar pe placul PSD Gorj. După o lună de încercări a reușit schimbarea majorității și a viceprimarului PDL.

Berca va coordona Colegiul 6 Târgu Jiu

Vicepreşedinţi ai Ligii Aleşilor Locali a PDL Gorj au fost desemnaţi: Liviu Cotojman - primar comuna Roşia de Amaradia, Emilian Rusu - primar comuna Dăneşti, Gheorghe Bilea - primar comuna Bolboşi şi Liviu Drăgulescu - primar comuna Licurici. Ultimul este tot mai aproape de PNL, spun surse politice.

Totodată, Liga Aleşilor Locali va avea şase secretari executivi, care vor reprezenta cele şase colegii din Gorj: Colegiul nr.1- Ilie Dragoteanu, consilier comuna Padeş, Colegiul nr. 2 - Iuliana Iliescu, consilier comuna Prigoria, Colegiul nr. 3 - Gabriel Nanu, consilier comuna Plopşoru. Pe Colegiul nr. 4 Liga Aleşilor Locali din cadrul PDL Gorj îl va avea ca reprezentant pe Doru Cornescu, consilier Turceni, Colegiul nr. 5 va fi reprezentat de Gigi Tănase, consilier Rovinari, iar pe Colegiul nr. 6 reprezentant în acest for va fi Eduard Berca, consilier municipal Târgu-Jiu. “În cadrul Ligii Aleşilor Locali vor fi elaborate programe, precum şi proiecte de acte normative la nivel local, vor fi armonizate punctele de vedere şi vor fi stabilite atitudinile şi poziţiile ce urmează a fi exprimate de către membrii PDL, în cadrul reuniunilor structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale. Liga Aleşilor Locali are ca principal scop promovarea politicilor şi acţiunilor PDL în administraţia publică locală”, transmite PDL printr-un comunicat de presă.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: