Moise Bojincă, în topul rectorilor bogaţi

Moise Bojincă, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, este unul dintre cei mai bogaţi şefi de instituţii de învăţământ superior. Acesta ocupă locul 5 într-un top al rectorilor cu bani. Declaraţia de avere a lui Bojincă nu este completată tocmai corect, evitând să dea detalii despre ce sume îi intră în conturi.

Evenimentul Zilei a realizat un top al bogăţiei rectorilor din universităţile de stat, aşa cum rezultă din declaraţiile de avere depuse în 2012. Rectorul din Târgu Jiu Moise Bojincă are patru terenuri, trei case, două maşini, un tractor şi un spaţiu comercial.

Lista începe cu un teren intravilan de 3 ha, dobândit prin reconstituire în 2007, continuă cu altul intravilan de 403 mp, unul agricol de 6 ha şi încă unul, forestier, de 0,5 ha. Pe lângă terenuri, Bojincă deţine şi o locuinţă de 15 mp la Târgu Jiu, cumpărată în 1990, o casă de 285 mp, la Peştişani, cumpărată în 1990 şi un spaţiu comercial de 44 mp, în aceeaşi comună, cumpărat în 2007.

Declaraţia de avere mai menţionează încă o casă de locuit de 200 mp, construită în 2008, două autoturisme, Solenza şi Renault, cumpărate în 2003 şi 2006, şi un tractor achiziţionat în 1980.

La capitolul datorii, rectorul Bojincă are un împrumut la CEC de 101.000 lei şi încă unul cu ipotecă a cărei valoare nu este declarată. Veniturile din salariu nu au fost dezvăluite.

La capitolul venituri din salariu, rectorul UCB scrie „conform fişei fiscale“, la fel şi la soţie. Declaraţia de interese a rectorului arată că pe lângă multele asociaţii profesionale sau locale la care este membru fără a realiza venituri, universitatea pe care o conduce a obţinut de la două primării gorjene prin încredinţare directă în 2010 două contracte în valoare totală de 90. 000 de lei pe o perioadă de 3 ani.

BOGĂŢII

Cel mai bogat rector este însă Ioanel Sinescu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Pe locul doi este Constantin Bungau, rectorul Universităţii din Oradea, pe trei Cristian Barbu, rector colonel Academia Militară din Bucureşti, iar pe patru Pavel Năstase, rector la Academia de Studii Economice.

Vizualizări: 464

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: