Momente emoționante la mausoleul Ecaterinei Teodoroiu

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu a fost dezvelit, luni seară, după câteva luni în care a fost reabilitat. Un steag de 135 de metri pătrați a acoperit sarcofagul. Drapelul a fost dat jos de 100 de tineri cercetași. Arhitecții care au lucrat la restaurarea monumentului au reprodus și crucea din bronz care a dispărut în perioada regimului comunist.

Luni s-au împlinit 125 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu. Autoritățile de la Târgu Jiu au organizat, în cursul zilei, o serie de evenimente care să marcheze acest moment.

Cel mai important a avut loc în centrul orașului, unde a fost dezvelit mausoleul în care se află rămășițele pământești ale Ecaterinei Teodoroiu. „Au fost 100 de cercetași care au dat jos drapelul de pe monument. Era timpul să reabilităm acest mausoleu. Suntem mulțumiți de rezultat. Chiar a fost gata mai repede de patru luni, cât era termenul. Am avut alocați 700 de mii de lei, dar am cheltuit puțin peste 600 de mii de lei. A fost refăcută și crucea de care nu mai știa nimeni”, a spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Preoții au resfințit monumentul, iar cei prezenți au dus flori pe mormântul Ecaterinei. La eveniment, a fost prezentă și Luminița Dragomir, stră-nepoată a eroinei de la Jiu. „Ce nu se învață la ora de istorie este că Ecaterina, Lili, cum îi zicea bunica mea, era o fire foarte sensibilă. Cânta la vioară și îi plăcea să scrie poezii. Pe cât de sensibilă era, pe atât de curajoasă a fost, să plece pe front”, a fost mesajul Luminiței Dragomir.

Viceprimarul Tudor s-a declarat dezamăgit de publicul deloc numeros: „Când a fost ridicat monumentul, în urmă cu 83 de ani, au venit mii de oameni în piața care purta numele Ecaterinei Teodoroiu. Dar atunci a venit și Regele Carol al doilea la Târgu Jiu. Acum, dacă n-am avut niciun rege prezent, nici oamenii nu au prea venit. Mă așteptam la mai multă lume, dar mă bucur că am reușit să marcăm această zi, să ținem o lecție de istorie aici, lângă mausoleu”.

Seara s-a încheiat cu mai multe momente artistice. S-a cântat folk pe scările Prefecturii ca omagiu adus eroinei de la Jiu. Pe două ecrane mari a rulat un film documentar despre viața Ecaterinei Teodoroiu.

Galerie foto




Vizualizări: 1,576

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: