Morega: Călinoiu deschide o fabrică de împachetat fum

Fostul deputat Dan Ilie Morega continuă să-i învinovăţească pe liderii PSD Gorj de distrugerea judeţului. Criticile vin în contextul în care urmează să fie disponibilizaţi peste 2000 de angajaţi din cadrul Complexului Energetic Oltenia. „Te pretinzi vicepreşedinte PSD Gorj, vicepreşedinte la nivel naţional şi nu faci nimic pentru a crea locuri de muncă. Domnul Călinoiu este inginer agronom şi putea să facă măcar câteva ferme pilot prin fonduri europene. Aceste ferme puteau fi dezvoltate printr-un schimb de experienţă cu primari, cu oameni de afaceri. Astfel, se asigurau câteva locuri de muncă în mediul rural. Călinoiu este însă un spectator care se uită cum dispar locuri de muncă. La fel ca şi gaşca lui de pesedişti. Ei nici ceapă nu mânâncă, nici gura nu le miroase. Vina este în primul a lor că au candidat fără a avea competenţele necesare, iar în al doilea rând a fraierilor care i-au votat” spune Morega. Acesta crede că nu mai există nici o şansă ca judeţul să poată fi salvat de Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru. „În Gorj, Călinoiu va deschide o fabrică de împachetat fum, că altceva nu mai are ce să facă acum. Ar mai fi o variantă şi anume să preia toţi şomerii din judeţ şi să facă o fabrică de împachetat minciuni pentru că are stocuri supranormative pe care le va băga în prelucrare pentru ca apoi să iasă produsul finit: Călinoiu – mincinosul senator”, a ironizat Morega.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: