Morega: Ministrul Grigorescu a vrut să facă un alt Directorat

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, îl acuză pe ministrul Energiei de abuz. Acesta crede că ministrul Energiei a încercat să mai facă un alt directorat la Complexul Energetic Oltenia, pe lângă cel operativ.

Morega crede că ministrul Energiei este incapabil să realizeze strategia energetică naţională, după ce a dat cu stângul în dreptul în cadrul vizitei de la Târgu Jiu. „Prezenţa lui Grigorescu la Gorj mă scuteşte pe mine să reiau o serie întreagă de cuvinte, a avut un limbaj de lemn, neavând habar de Complexul Energetic Oltenia şi nici pic de respect ca să pronunţe corect Complexul Energetic Oltenia. Toate cuvintele lui au fost Complexul Energetic Hunedoara sau pur şi simplu numai Oltenia. Ce-o fi Oltenia? Filarmonica de stat sau SIF Oltenia? Era Oltenia. El spunea că doreşte de la Oltenia de 10 ori mai mult profesionalism şi management. Dacă acestea sunt cuvinte prin care să spună problemele cu care se confruntă Complexul Energetic Oltenia şi cam unde trebuie să ajungă, apreciaţi dumneavoastră ce fel de strategie naţională va face acest individ conducând un minister cheie, un minister de bază”, a spus Morega. Acesta crede că Victor Grigorescu a încercat să mai facă un al doilea directorat la CEO. „Acest ministru, această caricatură de ministru, că nu poţi să-i spui ministru, poate fi acuzat de abuzuri, inclusiv prin numirea celor patru directori în direcţiile cheie la vârful CEO. Şi mai grav este că a încercat să facă un alt directorat, pe lângă directoratul operativ şi curent, format din directorii de direcţii care se selectează potrivit Ordonanţei 109. El a vrut să mai facă un directorat consultativ pentru a fura banii pe şedinţe, care nu erau puţini, ci câte 250 de milioane de lei de fiecare. Vă daţi seama la 5 indivizi, plus 5 din Consiliul de Supraveghere, plus alţii 5 din directoratul acela normal care trebuie să funcţioneze, plus AGA şi plus, plus miliarde de lei”, susţine Dan Ilie Morega.

Vizualizări: 1,658

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: