Morega se vrea în conducerea PNL

Liderul PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, va candida pentru un post de conducere la nivel central în cadrul partidului la Congresul din 21 martie. Acesta afirmă că, cel mai probabil, se va înscrie în cursa pentru un post de secretar executiv, deşi ia în cacul şi varianta candidaturii pentru o funcţie de membru în Biroul Politic Central. Şeful liberalilor gorjeni susţine că, în primul rând, rezultatele electorale din 30 noiembrie îi dau dreptul să aspire la o asemenea poziţie la nivel central, Morega situându-se pe primul loc în colegiul în care a candidat.

Dan Ilie Morega crede că are şanse de a obţine o asemenea funcţie la nivel central şi pentru că el s-a situat de la început de partea echipei Crin Antonescu – Ludovic Orban, echipă pe care o vede victorioasă în faţa lui Călin Popescu Tăriceanu la Congresul de peste 3 săptămâni. „Sunt convins că cei care vor merge cu Tăriceanu vor fi puţini pentru că teritoriul nu a avut sprijin de la acesta atunci când a fost la Guvernare. Eu, în schimb, mi-am asumat de la început riscul de a fi primul din partid care am vorbit despre candidatura cuplului Antonescu – Orban, în timp ce alţii au făcut joc dublu, până s-au limpezit apele”, afirmă Morega.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: