Morega, tot mai aproape de USL

Dan Ilie Morega este de acord cu preşedintele PSD Florin Cârciumaru. Nu a trecut mult de la conferinţele în care făcea versuri cu Florin Cârciumaru, dar de când USL a venit la Guvern Morega priveşte cu alţi ochi alianţa. Cât despre conducerea CE Oltenia, Morega spune în Gorj sunt mulţi specialişti.

Reporter: Ce credeţi despre conducerea CE Oltenia? Cea susţinută de dl Bălăşoiu.

Dan Ilie Morega: Sunt pe aceeași lungime de undă cu toți gorjenii și inclusiv cu președintele PSD-ului și primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, în sensul că Gorjul are circa 80% din personal și din activitate și te duci și pui directori de la Craiova când știm foarte bine că acest Complex Energetic de la Ișalnița este cel mai rămas în urmă din de  punct de vedere al retehnologizării și nu numai. În același timp nu are minerit. Are extrem de puțin față de mineritul care este în cea mai mare măsură la SNLO și la cele două complexuri energetice din Rovinari și Turceni.

Rep.: Cum vi se pare cererea primarului Florin Cârciumaru?

D.I.M.: Este o cerere corectă pe care o face președintele PSD, Florin Cârciumaru ca premierul Ponta sau măcar ministrul Economiei să vină și să analizeze, având ocazia să-i pună pe cei mai competenți.

Rep.: La cine vă referiți?

D.I.M.: Specialiștii din Gorj de marcă, la care m-am referit, pe termocentrale sunt trei specialiști Laurenţiu Ciurel, Marian Motocu, Medințu. La fel în minerit este Tiberu Trotea, Guran și alți specialiști. Sunt îndreptățit să susțin propunerea domnului Cârciumaru și cred că până la urmă va reuși să clarifice această problemă. Eu am susținut Complexul Energetic Oltenia la toate nivelurile, am discutat și cu ministrul Economiei, Daniel Chițoiu.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: